-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:33
No menu items!

Ce s-a stabilit la ședința de urgență de la Ministerul Sănătății pentru toți managerii de spitale

spot_img

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, după întâlnirea de lucru de la Ministerul Sănătății, că va fi elaborat un plan de conformare pe care managerii de spitale vor trebui să-l respecte. Cheltuielile din acest plan ar putea fi făcute prin finanțări europene nerambursabile.

Ludovic Orban a precizat că a discutat despre planul de verificări efectuate de DSP în toate secțiile de ATI din spitale și despre creșterea capacității de tratare a pacienților care au nevoie de internare la terapie intensivă.

„La primul subiect am discutat foarte clar ce urmărim: conformitatea cu reglementările privind funcționarea secțiilor de terapie intensivă. În urma acestor controale, o să existe un plan de conformare care să fie adus la cunoștința managerilor. Orice lucrare de reparație, orice achiziție, orice moderanizare necesară va fi inclusă în acest plan. Am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli prin finanțare europeană nerambursabilă. La al doilea subiect, am discutat pe fiecare județ câte paturi ATI sunt, câte sunt disponibile, despre situația personalului și a posibilității de recrutare de personal. Va fi crescută capacitatea de tratare prin includerea a noi spitale care vor deveni suport COVID”, a spus premierul.

Șeful Guvernului a adăugat că a mai fost discutată respectarea rigorilor privind internarea în terapie intensivă.

„Planul pe săptămâna asta prevede o creștere a capacității cu cel puțin 200 de paturi. Sunt soluții pe care le-am gândit pe fiecare regiune. Pe București am discutat mai multe soluții, am discutat și de ventilatoare. O să asigurăm tot cee necesar, ventilatoare, injectomate”, a completat el.

„Suntem dispuși să asigurăm contracte de mentenanță și service pentru aceste tipuri de instalații astfel încât să nu existe probleme legate de buna funcționare”, a mai spus Orban.