4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:14
No menu items!

Ce pot face pensionarii care nu și-au primit banii înainte de Paște

spot_img

Compania Naţională Poşta Română a anunțat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale. ”Aceste cazuri apar în fiecare lună, iar cei aflaţi în situaţia aceasta îşi vor putea ridica pensia în cursul săptămânii viitoare de la oficiile poştale”, a precizat compania.

Livrarea pensiilor a început în 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora.

”Poştaşii au reuşit să livreze pensiile în mai puţin de o săptămână într-o premieră pentru Companie, proces care durează de obicei 15 zile. Chiar şi astăzi, în Vinerea Mare, unii poştaşi sunt în continuare pe teren şi distribuie aceste drepturi pentru ca beneficiarii să se poată bucura de sărbători liniştite alături de cei dragi ”, a transmis sursa citată.

Astfel, pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”.

”Până la sfârşitul zilei de astăzi, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim de livrare. Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale, în care beneficiarii nu au fost găsiţi la domiciliu sau au preferat să ridice direct de la oficiul poştal. Aceste cazuri apar în fiecare lună, iar cei aflaţi în situaţia aceasta îşi vor putea ridica pensia în cursul săptămânii viitoare de la oficiile poştale”, a menționat sursa citată.

                                                                                                           Adina Bucur