3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:07
No menu items!

Ce pierd persoanele fizice care intră în insolvență

spot_img

Cererea de intrare în insolvență, depusă de o persoană fizică, atrage după sine limitarea dreptului de a dispune asupra sumelor aflate în propriile conturi și interdicția vânzării de bunuri mobile și/sau imobile deținute, potrivit proiectului privind normel de aplicare a Legii insolvenței persoanelor fizice, publicat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Actul normativ are ca scop, printre altele, stabilirea procedurii administrative pe bază de plan de rambursare a datoriilor, clarificarea unor aspecte privind evaluarea bunurilor, stabilirea procedurii judiciare de insolvență prin lichidarea activelor debitorului, organizarea și funcționarea comisiei de insolvență la nivel central și teritorial, se arată în proiect.

Procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor presupune depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de către debitorul în cauză, care, însă, trebuie să facă dovada notificării creditorilor cu privire la acest demers. Concomitent cu această notificare, și administratorul procedurii va notifica băncile la care debitorul are deschise conturi referitor la deschiderea procedurii și la măsurile stabilite cu privire la conturile bancare deschise pe numele debitorului, precum limitarea dreptului de dispoziție al debitorului asupra sumelor găsite în respectivele conturi, modalitatea de utilizare a sumelor, destinația lor, sau orice alt aspect similar, se menționează în proiect.

În plus, în perioada dintre notificarea creditorilor și data emiterii deciziei de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, sau, după caz, data la care respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței rămâne definitivă, orice act de executare silită se suspendă, creditorii putând înainta debitorului măsuri de natură a ameliora situația acestuia, măsuri ce trebuie acceptate în mod expres de către debitor.

„Măsurile provizorii ce pot fi impuse de comisia de insolvență au rolul de a conserva averea debitorului cu privire la care s-a emis o decizie de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor, și de a permite trecerea efectivă la fazele ulterioare ale procedurii. Măsurile provizorii pot include, dar nu vor fi limitate la, restricționarea accesului debitorului la conturile bancare și la instrumentele de plată atașate acestora, restricționarea accesului debitorului la platformele de internet banking, comunicarea de instrucțiuni către instituțiile de credit la care debitorul are conturi deschise cu privire la modul cum se vor desfășura tranzacțiile pe cont ca urmare a aplicării prevederilor Legii, interdicția vânzării de bunuri mobile și/sau imobile și înscrierea interdicției în registrele de publicitate”, se subliniază în document.

În schimb, debitorul va fi protejat de riscul valutar, având în vedere că, potrivit proiectului, creanțele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate în tabelul preliminar la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României de la data deschiderii procedurii insolvenței.

În ceea ce privește planul de rambursare, acesta ‘va fi întocmit astfel încât să aibă în vedere perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și circumstanțele aplicabile debitorului și cu mijloacele financiare disponibile sau a căror realizare este rezonabil posibilă, se precizează în actul normativ.

Conform documentului, ‘în situația în care prin planul de rambursare se stabilește că imobilul locuință a familiei urmează să fie valorificat pentru acoperirea pasivului iar modalitatea de valorificare este darea în plată, comisia de insolvență stabilește cuantumul chiriei în condițiile pieței’.

Proiectul de act normativ este supus dezbaterii publice până în data de 17 septembrie 2015.

Andrei Tudor