2.7 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 15:33
No menu items!

Ce pensie va avea Iohannis după 42 de ani de muncă

spot_img

Specialiștii au făcut calcule și au aflat ce pensie va încasa șefului statului după pensionarea din învățământ. Anton Hadăr, președinte Alma Mater, spune că pensia se va ridica la 8.500 de lei, fără indemnizația pe care o va încasa după ce își va încheia mandatul. Klaus Iohannis a adunat 42 de ani de muncă.

Anton Hadăr, președinte Alma Mater a declarat la Antena 3 că președintele României va lua puțin peste 100 de puncte, însumând vreo 8.500 lei.

„Cu aproximare, normal, că n-am acces la informații legate de câștigurile sale, cred că va lua puțin peste 100 puncte, asta însumează vreo 8.500 lei. Nu va prinde cinci cifre, va fi un număr format din patru cifre, pentru că în anii de predare, la început de drum, până s-a titularizat, a avut salariu foarte mic. Nici în zona primăriei nu s-a câștigat foarte bine, azi se câștigă mai bine. Dacă nu era președinția cred că ar fi ieșit cu o pensie mică, 5-6.000 ca profesor de liceu, chiar și dacă ar fi rămas inspector”, a precizat președintele Alma Mater.

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă şi poate fi ocupată de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a eliberat, pentru că preşedintele României a depus cerere de pensionare.

D.Constantin