6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:15
No menu items!

Ce ne va reproșa Comisia Europeană în raportul MCV

spot_img

Raportul de țară pe justiție și îndeplinirea cerințelor din Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) care va fi întocmit şi prezentat, în luna decembrie, de Comisia Europeană cuprinde, printre altele, critici dure la adresa Parlamentului României.

Potrivit unor surse europarlamentare, criticile se referă, punctual, la următoarele aspecte:

•  refuzul de avizare a urmăririi penale a miniştrilor Laszlo Borbley şi Victor Paul Dobre

•  refuzul de a-i revoca mandatul de parlamentar al lui Mircea Diaconu

•  crearea comisiei parlamnetare de anchetare a dosarelor privind referendumul, deschise de procurorii DNA şi Parchetului General, care, în opinia comisarilor europeni, înseamnă că justiţia este folosită ca instument politic.

În urmă cu o săptămână, președintele Traian Băsescu spunea că raportul MCV din decembrie va fi dezastruos, mai ales că până în acest moment nu s-a negociat alegerea Avocatului Poporului.

Preşedintele spune că de mai bine de cinci luni, instituţiile statului – printre care ANI, Parchetul General sau Curtea Constituţională – sunt supuse presiunilor politicienilor. „Faptul că de circa cinci luni toate instituţiile statului sunt supuse unor atacuri continue, fie că vorbim de ANI, de CCR, de Parchetul General, de ICCJ, de structurile de securitate naţionala. Toate sunt în tirul paradoxal al puterii. Nici măcar nu le atacă opoziţia, ci puterea”, declara Traian Băsescu.

La acea vreme, Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi cerea să analizeze situaţia celor trei miniştri cerrcetați de ANI.

L-am rugat pe Ponta să analizeze situația celor patru incompatibili. Au dreptul să atace în justiție deciziile ANI. Aici discutăm de cum arată un guvern. Antecedentele nu justitifica menţinerea din solidaritate cu politica, din interese de alianţă. Important este ca România să probeze că şi-a însuşit valorile statului de drept”, a spus Traian Băsescu.

La scurt timp, chiar și ministrul justiției, Mona Pivniceru, afirma același lucru. Ea a declarat, la o emisiune tv, că este probabil ca raportul MCV pe Justiție să fie în mare parte unul negativ. „Statul de drept în ansamblu e posibil sa aibă ceva probleme din cauza duhurilor necurate care au bântuit prin vară”, a spus Mona Pivniceru.

Totuși, ministrul s-a arătat încrezătoare că „justiția, în elementele de structură” va primi note bune. „Probabil că la pachet, per total general, raportul va fi principal negativ. Pentru că duhurile necurate se asociază cu statul de drept. Dar justiția, ca și componentă separată, în coordonatele de structură nu cred că va avea un raport negativ”, a subliniat ministrul justiției.

Raportul din decmebrie va fi decisiv pentru Consiliul JAI din martie 2013, când se va discuta intrarea României în Schengen anul viitor în primăvară.