1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:23
No menu items!

Ce miniștri sunt vizați de ancheta DNA în cazul EADS

spot_img

Dan Nica și Vasile Blaga sunt primii foști ministri vizați de anchetatori în marele dosar de corupție care vizează contractele încheiate cu EADS, Microsoft și Fujitsu

DNA_sigla 2_SZ

Mega-afacerea EADS – Microsoft-Fujitsu, investigată acum de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a fost „parafată”, în 2002, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Roma, de fostul ministru al comunicațiilor Dan Nica (PSD). În schimb, cele mai importante plăți către concernul cu care s-a derulat contractul pentru securizarea frontierelor au fost operate de Ministerul Afacerilor Interne, în cel al doilea mandat al lui Vasile Blaga (PDL) la vârful acestei instituții.

Mai mult, în 2005 (anul în care Vasile Blaga renegocia valoarea contractului pentru securizarea frontierelor), principalul partener al EADS – Fujitsu încheia un contract cu Ministerul Educației, unde soţia ministrului de interne, Violette Blaga, era şefa Direcţiei Juridice şi de Control.  La toate acestea se adaugă faptul că, până nu demult unul dintre principalii foști parteneri de afaceri ai ginerelui lui Vasile Blaga, firma Nei Guard, a devenit unul dintre micii subcontractori ai EADS.

Așa se explică informațiile furnizate de surse judiciare, potrivit cărora, Dan Nica și Vasile Blaga sunt vizați de ancheta procurorilor anticorupție.

Anchete în Austria, SUA și România: de la contractul cu EADS pentru securizarea frontierelor, la vârful Microsoft

Sursa Zilei relata încă din 15 aprilie anul acesta despre investigația amplă deschisă la nivel internațional asupra contractelor încheiate de statul român cu mari companii în domeniul IT. Primele vizate de investigațiile derulate la nivel internațional sunt corporațiile Microsoft și Fujitsu – cei mai importanți subcontractori ai EADS în proiectul privind securizarea frontierelor.

Astfel, două anchete  – una derulată de procurorii austrieci și cealaltă de Departamentul de Stat al SUA – demască ţesătura de relaţii prin care sume fabuloase au fost dirijate de guvernele de la București, în ultimii zece ani, către Microsoft și Fujitsu Sistems Technology (care, la rândul lor, au angajat zeci de subcontractori români care au prins astfel câte o sumă consistentă din mega-contractele pentru securizarea și, mai apoi, informatizarea României).

În paralel, în România, s-au adunat la Direcția Națională Anticorupție (DNA), zeci de dosare privind informatizarea României (de la contractul pentru securizarea frontierei şi până la platformele e-guvernare și deminimis). Toate au fost preluate de un singur procuror. Reunirea acestor dosare presupune inclusiv redeschiderea unor anchete deja clasate.

Omul-cheie: Claudiu Florică, un ilustru necunoscut

Mega-afacerea privind securizarea frontierelor României a prins rădăcini nu în 2004, la semnarea contractului cu concernul franco-german, ci în 2002, când ministrul de atunci al comunicațiilor Dan Nica a discutat fiecare detaliu, în cadrul unei întâlniri organizate la Roma, cu șefii EADS, Fujitsu și Microsoft.

Așa arată documentele aflate acum pe masa procurorilor austrieci. Actele au fost furnizate Parchetului din Viena de actuala conducere a Fujistu – o parte dintre acestea fiind comunicări recuperate din serverele companiei, iar concluzia este că angajați din România ai Fujitsu ar fi mituit guvernanți.

Potrivit acelorași documente , omul-cheie al întregii afaceri este Claudiu Florică, un ilustru necunoscut în România. Florică este cel care – susțin anchetatorii austrieci  – a organizat și intermediat întâlnirea din 2002, de la Roma, suportând chiar costurile de deplasare pentru delegația română.

Florică este nimeni altul decât fostul director al Fujitsu România, dar și primul angajat EADS la București.

EADS – milioane în avans pentru contractul cu statul român

Aceleași acte furnizate procurorilor austrieci de Fujitsu arată că, pentru a obține contractual cu statul roman (așa cum garantase Claudiu Florică), EADS a plătit către Fujitsu România, în 2004 – adică, cu un an înainte de semnarea contractului – 4 milioane de euro plus TVA.

EADS a achitat această sumă către Fujitsu România (care urma să devină apoi principalul său subcontractor în România), în baza unui contract de consultanță semnat, din partea Fujitsu, de același Florică.

În plus, un audit intern făcut de Fujitsu începând din 2010 a arătat că firma austriacă a făcut plăţi pentru “servicii neprestate” de consultanţă, mentenanţă şi training către firma Profinet Aktiengesellschaft, controlată tot de Claudiu Florică. Profinet a fost dizolvată în 2007, nu înainte de a subcontracta şi servicii de consultanţă pe contractul privind securizarea frontierei române.

  • În 2006, Fujitsu a subcontractat de la EADS livrarea unui Sistem Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat a României

“BĂIATUL DEȘTEPT”. Claudiu Florică a luat bani de la Fujitsu pentru firmele sale

Claudiu Florică este acuzat că a redirecționat sume de ordinul milioanelor de euro din bugetul Fujitsu România către firme controlate de el. Astfel, din poziția de director al Fujitsu România, în 2004, Florică a subcontractat consultanță cu Profinet și Gessa Advisory, astfel încât compania austriacă să devină partenerul EADS la securizarea frontierelor României.

În plus, și după ce a părăsit postul de director al Fujitsu România, la finele lui 2004, Florică a căpușat contractele derulate de compania austriacă cu statul român. Practic, el și-a înființat firme care, până anul trecut, au fost subcontractori ai Fujitsu pe contractele companiei cu instituții publice din România. E vorba despre firmele Dimsoft și Dconect, care în 2005 și 2006 au devenit subcontractori ai Fujitsu pe contracte derulate cu Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Justiției și Ministerul Public. Cele două firme au încasat ultimelefacturi în vara lui 2013.

Blaga susține public că vrea anchetă, dar…

Fostul ministru de interne Vasile Blaga a declarat, joi, într-o intervenție telefonică la postul Realitatea TV că salută ancheta DNA. Blaga a arătat că el însuși a sesizat DNA, în 2005, la preluarea mandatului Internelor, împotriva semnatarului contractului cu EADS, fostul secretar de stat și prim-adjunct al ministrului de interne de la acea dată, Toma Zaharia. Doar că, inițial, investigațiile derulate în acest caz au fost soluționate cu „neînceperea urmăririi penale”. Blaga a susținut chiar că ancheta DNA trebuie să meargă mai departe de 2004, adică în 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010…”să se ancheteze tot”.

Ce uită însă fostul ministru de interne? E drept că, în 2005, Vasile Blaga devenea eroul renegocierii contractului cu EADS și anunța că valoarea acestuia a fost diminuată de la un miliard de euro la 524,5 milioane de euro, cu posibilitatea de subcontractare de încă 350 de milioane de euro. În același timp însă, principalul partener al EADS – Fujitsu încheia un contract cu Ministerul Educației, unde soţia ministrului de interne, Violette Blaga, era şefa Direcţiei Juridice şi de Control. În plus, unul dintre principalii parteneri de afaceri ai ginerelui lui Vasile Blaga, firma Nei Guard, a devenit unul dintre micii subcontractori ai EADS.

Mihaela Chiper