-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:36
No menu items!

Ce mai pun la cale Rusia și Turcia? Serghei Lavrov, în vizită la Erdogan

spot_img

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, soseşte joi în Turcia, într-o vizită oficială de două zile, în cadrul căreia vor fi discutate chestiuni bilaterale şi internaţionale, printre care Siria, războiul din Ucraina şi acordul privind cerealele, transmite EFE, citată de Agerpres.

Canalul de ştiri NTV relatează că energia şi turismul vor fi principalele teme de discuţie între problemele bilaterale, în timp ce situaţia din Ucraina, Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu şi regiunea Mării Negre sunt temele internaţionale ce vor fi abordate.

Serghei Lavrov a fost invitat de omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, dar până în prezent nu există informaţii privind sosirea reprezentantului Rusiei sau despre agendă, însă este probabil că majoritatea întâlnirilor vor avea loc vineri.

Moscova şi Ankara sunt de acord că relaţiile dintre cele două state au fost menţinute în ultimii ani pe baza unei comunicări regulate şi de încredere între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi turc, Recep Tayyip Erdogan.

În sectorul energetic, centrala nucleară de la Akkuyu pe care Rusia o construieşte în Turcia şi exploatarea gazoductului Turkish Stream reprezintă două proiecte strategice pentru ambele ţări.

Turiştii din Rusia sunt foarte importanţi pentru sectorul turistic turc. În 2022, Rusia a ocupat al doilea loc între ţările furnizoare de turişti, cu 5,2 milioane persoane, după Germania.

Normalizarea relaţiilor între Turcia şi Siria se va afla de asemenea pe agenda principală a temelor internaţionale din cadrul discuţiilor Lavrov – Cavusoglu.

Invazia Rusiei în Ucraina şi aplicarea acordului privind comerţul cu cereale sunt aşteptate să fie alte subiecte importante ce vor fi abordate.

D.Constantin