-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:54
No menu items!

Ce le-a spus Dragnea parlamentarilor PSD înainte de moțiune

spot_img

Parlamentarii PSD şi ALDE s-au reunit, miercuri, într-o şedinţă comună la Palatul Parlamentului, înainte ca moţiunea de cenzură să fie dezbătută şi votată de plenul reunit al celor două Camere. În spatele uşilor închise, Liviu Dragnea a susţinut un ultim discurs în faţa colegilor, înainte de votul pe moţiune.

„Nu-mi aduc aminte să fi fost mai mâhnit vreodată. Nu e un meci personal, e o încercare, și e posibil să fie ultima de a diviza PSD. Am satisfacția că și cei care sunt mai noi în PSD au simțit această intenție, nu numai cei vechi. PSD e partidul care a pus înainte interesele acestei țări. A fost mereu țintă. În perioadele de guvernare se mai acumulează supărări, însă, întotdeauna sunt depășite. Ca și acum, de altfel. În ultimele nopți, în partea cealaltă au fost negocieri în care s-a vorbit de împărțiri de funcții, bani și dregătorii. A fost oare vorba și de români și de interesul lor? Pe noi ne-au votat românii pentru programul pe care l-am prezentat, nu pentru întâlniri în care se vorbește despre împărțiri de funcții și despre afaceri. PSD va ieși întărit din această încercare. Săptămâna viitoare trebuie să avem un guvern legitim și să repunem România pe drumul bun”, a afirmat Dragnea.

R.D.