-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:24
No menu items!

Ce le-a spus Victor Ponta judecătorilor din dosarul Referendumului

spot_img

Audiat ca martor al apărării în dosarul Referendumului, premierul Victor Ponta a susținut că toată campania PSD din iulie 2012 a fost conformă cu legile în vigoare

Ponta_Dragnea

Victor Ponta le-a spus judecătorilor că a solicitat și procurorilor DNA audierea sa, în cursul anchetei penale, dar cererea a fost refuzată de procurorul de caz. Premierul a detaliat sistemul de verificare a prezenței la vot, sistem pe care îl au toate partidele, spunând că PSD a decis încă din 2009 să-l implementeze. Practic,
acest sistem, folosit în toate campaniile electorale, indiferent de alegeri, mesajele tip SMS sunt trimise de reprezentanții partidului, de la centru, către cei din teritoriu, iar răspunsurile sunt încărcate în baza de date. Ponta susține că sistemul permite doar cunoașterea prezenței la vot, iar după închiderea urnelor, numărătoarea paralelă.

Întrebare: Prin aplicația respectivă erau transmise și date privind compoziția votului? Câte voturi DA sau NU?

Victor Ponta: În timpul zilei, e imposibil să știi rezultatul. Știm doar prezența. Rezultatul se poate afla după predarea proceselor verbale.

Întrebare: Aplicația a fost prezentată presei?

Victor Ponta: Da. Prima zi a fost prezentată de PDL, după alegerile din 2009, de prezidențiale. Ulterior, am prezentat-o și noi pentru a opri orice fel de fraudă.

Întrebare: Prin folosirea acestei aplicații putea fi alterat rezultatul Referendumului?

Victor Ponta: Nu. E imposibil să schimbi rezultatul unui scrutin prin a avea date despre prezență. În acest sens, ulterior, datele BEC au confirmat numărătoarea paralelă a PSD, atât în 2012 cât și în 2014. Nu au existat diferențe mari.

Întrebare: Care a fost strategia PSD pentru campania electorală pentru Referendum?

Victor Ponta: Am susținut politic în Parmalent procedura de suspendare, ulterior, am făcut apel în mod public ca cetățenii să vină la vot și să voteze DA. Conform tuturor sondajelor publice, majoritatea covârșitoare ar fi votat DA.

Întrebare: Pentru ziua scrutinului, a existat o strategie pentru a scoate cetățenii la vot?

Victor Ponta: Da, la toate scrutinurile, în ziua votului, candidații, în declarația de la secția de vot, se abțin în a indica în ce fel să voteze, pentru că e o sancțiune pentru mijloacele mass-media pentru așa ceva, dar liderii politici fac apel ca cetățenii să vină la vot. Fac precizarea că inclusiv legea audiovizualului permite să îndemni prezența la vot, dar nu să îndemni cum să voteze.

Întrebare: În ziua Referendumului, a primit SMS de la 1855 sub semnătură, domnului Dragnea?

Victor Ponta: Nu îmi amintesc, dar cunosc faptul că de la centrul de transmitere a mesajelor, se transmiteau îndemnuri privind prezența la vot și pentru a particulariza SMS-urile se punea numele șefului de campanie, dar nu dânsul le transmitea. Și fizic ar fi fost imposibil. Cunoșteam acest sistem pentru că este folosit de rețelele de telefonie mobilă pentru că este folosit pentru tot felul de campanii: umanitare ș.a.m.d, nu doar electorale.

Întrebare: Ce caracter au SMS-urile în timpul unei campanii?

Victor Ponta: Nu au un caracter juridic, ci doar de organizare politică. Se folosesc aceste adrese ptentru organizare.

Întrebare: În urma acestui Referendum, PSD putea obține un folos nepatrimonial?

Victor Ponta: Nu, nu puteam obține niciun folos. A fost o decizie politică legată de conflictul dintre Parlament și președinte. În cazul în care ar fi fost referendumul validat, PSD nu ar fi avut candidat și ar fi susținut candidatul PNL, din USL.

Întrebare: Aceste adrese pot fi trimise de o persoană din condurea partidului fără ca această persoană să nu aibă cunoștință de conținutul mesajelor, chiar sub semnătura acesteia?

Victor Ponta: Trebuie să recunosc că da, se întâmplă acest lucru, având în vedere ca liderii au și funcții administrative.

Premierul a mai susținut că la finalul zilei, a primit din țară semnale că au fost zeci de cetățeni care nu au mai apucat să voteze pentru că secțiile de votare s-au închis.

Întrebare: Cunoașteți dacă și domnul Hellvig a trimis mesaje?

Victor Ponta: Nu cunosc dacă PNL a avut sistem paralel pentru că sistemul din PSD era doar al Partidului Social Democrat. Echipa de campanie a fost comună pentru partidele din alianță USL.

Întrebare: Cum explicați ca aceste SMS-uri poartă doar semnătura Liviu Dragnea sau PSD-SG și niciunul nu e semnat de USL sau Hellvig?

Victor Ponta: Cred că a fost o decizie de campanie. Pot doar să-mi imaginez că domnul Hellvig era membru al guvernului, iar d-nul Dragnea nu avea funcție administrativă și nu am dorit implicarea celor din guvernare, sau cu funcții administrative.

În aceeași ședință de judecată a fost audiat și ministrul Apărării, Mircea Dușa, tot ca martor și ca reprezentant al PSD în județul Harghita.

Dosarul „Fraudă la Referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, a început la Înalta Curte de Casație și Justiție în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Marilena Nedelcu