3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:30
No menu items!

Ce i-a convins pe magistrații care i-au dat mandat de arestare lui Andrei Hrebenciuc

spot_img

Paltin Gheorghe Sturdza, beneficiarul zecilor de mii de hectare de pădure retrocedate ilegal a avut un jurnal în care și-a notat toate întâlnirile cu Hrebenciuc

agentia.org

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe.

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, reţinuţi joi de procurorii DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor, au ajuns la ÎCCJ după ora 20.00, iar şedinţa de judecată a început la ora 22.00.

Ambii inculpaţi au dat declaraţii în faţa instanţei, iar apărătorii lor au cerut anchetarea lor în libertate, în timp ce procurorii au cerut arestul preventiv. După patru ore, instanţa a rămas în pronunţare, iar decizia a fost anunțată la primele ore ale dimineții de vineri.

Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Sturdza este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa, „prin interpretarea părtinitoare a probelor şi denaturarea stării de fapt”, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro, reprezentând contravaloarea a 43.227 de hectare de pădure.

Jurnalele găsite la percheziţiile făcute acasă la Paltin Sturdza Gheorghe le-au fost de mare folos procurorilor anticorupţie, care le-au prezentat și judecătorilor, ca probe.

Paltin Gheorghe Sturdza nota toate întâlnirile importante, conform referatului întocmit de procurori.

A doua zi, în data de 19 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza s-a întâlnit cu Adam Ioan și Viorel Hrebenciuc la un hotel. Despre întâlnirea din ziua următoare, 20 aprilie 2013, de la un restaurant din Brașov, suspectul a notat: „La <<Romantic>> cu Adamii şi Mirela. Discutat strategii. Vom face contractul cu Bengescu”

24 de ore mai târziu, discuţiile au loc la un hotel din Bucureşti, cu Viorel Hrebenciuc.

„Vorbit cu Hrebe la hotel….OK”

Referat DNA

Procurorii DNA mai arată că Andrei Hrebenciuc era cel care se ocupa şi cu problema pădurilor revendicate de prinţul Paul de România şi prinţesa Lia: 40 de mii de hectare. Au depus la dosar şi o discuţie purtată de fiul lui Viorel Hrebenciuc cu Dan Bengescu, un al beneficiar al terenurilor.

Dan Bengescu: Tu-l ştii pe Paul, am mai vorbit noi de el.

Andrei Hrebenciuc: Da.

Dan Bengescu: Omul are o jenă financiară foarte puternică.

Andrei Hrebenciuc: Da.

Dan Bengescu: Şi e pe cale să facă o mişcare greşită, în sensul că trebuie să dea vreo 20 000 mâine, nu ştiu la ce bancă….

Dacă se duce la ăla, să-i dea ăla, ăla îi va da cu o singură condiţie: să-i semeneze pentru cele 40. (se face referire la cele 40.000 de ha Pădurea Broșteni).

Andrei Hrebenciuc: Gata, am înţeles.

Dan Bengescu: Ţi-am zis numai aşa, că am auzit acuma pe piaţă, ştii. Şi nu aş vrea, că dacă îi semnează lu’ ăla pe alea 40, e păcat.

Andrei Hrebenciuc: Ok, perfect, gata, vorbesc.

Referat DNA

Anchetatorii susţin că imediat după această discuție, Andrei Hrebenciuc l-ar fi sunat pe tatăl său şi i-a cerut să-l ajute financiar pe Prințul Paul.