1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:40
No menu items!

Ce fel de președinte se vede Klaus Iohannis: „Nu mă joc, nici nu dictez. Prezidez.” Ce își reproșează

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi seară, că trebuie rezolvată problema interimatelor de la cele mai importante unităţi de Parchet,

„dar trebuie găsită soluţia cea bună, având în vedere că în rapoartele MCV ni s-a spus că trebuie să găsim o metodologie transparentă”.

”Sunt zece interimate, plus alte posturi care sunt vacante de tot. E o chestiune care trebuie rezolvată, dar nu fără a găsi soluţia bună.

În rapoartele MCV ni s-a spus că trebuie să găsim o metodologie transparentă.

Ministrul Cătălin Predoiu lucrează la o metodologie şi imediat după alegeri continuăm discuţia pentru a vedea cât de repede e pregătit Ministerul Justiţiei de a prezenta public această metodologie, ca în câteva săptămâni sau luni, sper în februarie, să fie ocupate prin concurs aceste posturi.

Legislaţia momentan e seacă, nu satisface cerinţele, nici ale MCV, nici ale opiniei publice. Nu am de gând să fac rabat de la integritate: meritocraţie şi în acest domeniu”, a spus Klaus Iohannis, marţi seară, întrebat fiind despre interimatele de la cele mai importate unităţi de Parchet.

Întrebat ce fel de preşedinte se consideră, Iohannis a spus: „Câteodată de la PSD mi se spune spectator, altă dată că sunt dictator şi vreau să acaparez putere. Sunt un preşedinte care real se implică, care vine cu soluţii şi care vine cu perspective, nu mă joc, nici nu dictez, prezidez”.

Totuși, Klaus Iohannis a recunoscut că a făcut o greșeală în primul mandat. Și-a reproșat că nu a comunicat mai mult. 

” Cred că în al doilea mandat aș dori să comunic mai mult, cred că partea de comunicare nu a ajuns la un nivel optim. Eu sunt decis să comunic mai mult, mai intens și atunci feedback-ul românilor va fi mai puternic.”, a spus Klaus Iohannis.