-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:23
No menu items!

Ce fac liderii PSD la sfârşitul săptămânii?

spot_img

Liderii PSD au hotărît să semneze, la sfârşitul săptămînii, un protocol de susținere cu Partida Romilor ”Pro-Europa” pentru alegerile parlamentare din decembrie, termenii înţelegerii între PSD şi formaţiunea condusă de Nicu Păun urmând a fi anunţaţi sâmbătă.

Partida Romilor “Pro-Europa”, organizaţia reprezentativă a etniei rome în Parlamentul României, anunţă semnarea protocolului cu Partidul Social Democrat în vederea susţinerii reciproce între cele două formaţiuni politice în alegerile parlamentare din luna decembrie 2012, precum şi pentru implementarea unor obiective politice, sociale, culturale şi economice care vizează comunităţile de romi din România şi din Diaspora. Protocolul va fi făcut public cu ocazia organizării Conferinţei Naţionale a Partidei Romilor „Pro-Europa”. Evenimentul va avea loc la sfârşitul săptămînii, la Palatul Parlamentului. Nicolae Păun, preşedinte Partida Romilor Pro-Europa, Victor Ponta, preşedinte Partidul Social Democrat, Liviu Dragnea, secretar general Partidul Social Democrat, Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte Partidul Social Democrat, Marian Vanghelie, vicepreşedinte Partidul Social Democrat, Valeriu Zgonea, vicepreşedinte Partidul Social Democrat, Varujan Pambuccian, lider Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale vor participa la eveniment. (A.M)