1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:17
No menu items!

Ce este mangostanul?

spot_img

Ce este mangostanul?

Cel mai bun fruct din lume are un gust deosebit de bun şi aromat. Fruct tropical minunat, originar din sud-estul Asiei, a început să fie cultivat şi în Australia, Brazilia, America Centrală, Hawaii şi alte regiuni tropicale, datorită nutrienţilor şi antioxidanţilor pe care-i conţine. Când continentul negru şi-a dat seama de calităţile deosebite ale fructului, a început să-l cultive, devenind popular şi în Congo.

Arborele necesită temperaturi mai mari de patru grade Celsius pentru a rezista. Fructele de mangostan au culoare roşu-purpuriu şi seamănă cu tomata, având o codiţă galben-verzuie bine definită. Coaja mangostanului, uşor pistruiată, are aspect de piele de animal, iar, în interior, seamănă unui căţel de usturoi. Mangostanul se consumă crud, sub formă de suc sau piure. Înainte de coacere, coaja este fibroasă şi tare, dar, imediat ce fructul s-a copt, devine moale şi uşor de îndepărtat.

Acest fruct excelent este preferat de persoanele care vor să slăbească, întrucât oferă senzaţia de saţietate. Frunzele sunt utilizate pentru ameliorarea unor afecţiuni, pasta are efect astringent şi vindecă acneea, psoriazisul şi vitiligo, iar decoctul tratează problemele digestive. Prin conţinutul de compuşi polifenolici, mangostanul are efect benefic asupra bolilor sistemului cardiovascular.

Nectarul vieţii este foarte rar în România.

Roxana Mera