-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:44
No menu items!

Ce este de fapt ‘Megastructura Extraterestră’ ce a fascinat întreaga lume ştiinţifică

spot_img

 

Un nou studiu realizat de NASA cu ajutorul telescopului spaţial Spitzer sugerează faptul că obiectul misterios observat în jurul stelei KIC 8462852 este de fapt doar un roi de comete, nu o megastructură extraterestră. Steaua în cauză, aflată la o distanţă de 1400 de ani-lumină de noi, a apărut în mass-media în luna Octombrie, atunci când astrofizicianul Jason Wright a sugerat că aproximativ 20% din lumina stelei ar putea fi de origine artificială. Oamenii de ştiinţă deja se gândeau la posibilitatea unei sfere Dyson, o structură teoretică vastă ce ar putea valorifica întreaga energie a unei stele.

Studiul condus de Massimo Marengo de la Universitatea din Iowa a examinat cantitatea de lumină infraroşie a stelei. Un volum neobişnuit de mare ar însemna faptul că obiectul ce blochează lumina ar fi apărut în urma unei coliziuni de asteroizi sau a unui impact planetar. O a treia variantă ar fi fost acea megatructură extraterestră.

Însă telescopul nu a detectat niciun astfel de exces. Potrivit cercetătorilor, acest lucru favorizează ideea că un roi de comete bloca lumina stelei în 2011. În 2013, cometele rămase în urma grupului principal blocau din nou lumina, iar în 2015, roiul de comete a trecut dincolo de punctul în care îl puteam observa.

“Încă nu ştim cu exactitate ce se întâmplă în jurul stelei, însă fix de aceea este atât de interesantă”, a declarat Massimo Morengo.

Octavian Cătuşanu