-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:53
No menu items!

Ce decrete a mai semnat președintele Iohannis

spot_img

Șeful statului a semnat vineri nouă decrete de promulgare a unor acte normative

iohannis_klaus

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, nouă decrete de promulgare a unor acte normative. Prin două dintre acestea 28 iulie a fost declarată Ziua Națională a Ambulanței, iar 8 mai – Ziua egalității de șanse între femei și bărbați.

Decretele semnate de șeful statului au fost prezentate într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 martie a.c., următoarele decrete:

• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, referitor la adoptarea unui semn distinctiv adiţional (Protocolul III), adoptat la Geneva, la 8 decembrie 2005;
• Decret pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România;
• Decret privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;
• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru interpretarea unor prevederi legale;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb;
• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2014 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2010 privind controlul operaţiunilor care fac parte din sistemul de finanţare prin Fondul European de Garantare Agricolă;
• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Administrația Prezidențială
comunicat de presă

R.D.