8.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 15:44
No menu items!

Ce crede Băsescu despre Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu şi Patapievici UPDATE

spot_img

Traian Băsescu susţine că Pleşu,  Liiceanu, Cărtărescu şi Patapievici, cei care l-au convins să-şi asume constituirea Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, sunt discreditaţi în prezent de o propagandă ce aminteşte de vremuri trecute.

„Aceiaşi oameni care azi sunt atacaţi, discreditaţi printr-o propagandă care ne aduce aminte de vremurile trecute – aceiaşi oameni din societatea civilă, fie că se numesc Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Horia Roman Patapievici şi mulţi alţii – au fost cei care m-au convins să-mi asum constituirea Comisiei şi asumarea rezultatelor muncii acestei comisii. Dacă am avut un merit, a fost acela că am cedat în faţa inteligenţei şi am înţeles că ceea ce îmi propuneau acei oameni era corect şi trebuia făcut”, a declarat Băsescu, prezent la lansarea celui de-al doilea volum din seria de anexe la raportul Comisiei prezidenţiale pentru studierea dictaturii din România intitulat „Istoria comunismului din România, documente Nicolae Ceaşescu 1965-1971”, îngrijit de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu şi apărut la editura Polirom, sub egida Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Îmi permit să spun, a continuat Băsescu, şi nu vreau să stârnesc niciun fel de rumoare sau semne de întrebare – dar cred că, dacă adun bine două plus trei volume, înseamnă cinici volume de documente. “Am covingerea că ne trebuie să volumul şase, care să acopere efecetele comunismului de după Revoluţia din 89. Le vedem şi astăzi”, a adăugat preşedintele. (A.M)

UPDATE: Băsescu: Pun Raportul de condamnare a comunismului deasupra proceselor de modernizare a statului

„Fiecare nou pas în susţinerea, cu documente din arhive, a raportului prin care, pe 18 decembrie 2006, am declarat regimul comunist ca fiind ilegitim şi criminal, îmi dă sentimentul că, probabil, umbrela prezidenţială aşezată asupra muncii istoricilor, cercetătorilor, a fost unul dintre cele mai inspirate şi corecte atitudini şi acţiuni ale Administraţiei prezidenţiale în cele două mandate”, a declarat Băsescu.

El a ţinut să precizeze că nu exagerează în afirmaţia sa. „Pun deasupra proceselor de modernizare a statului – fie că ne referim la Codurile pentru Justiţie, la noul Cod al Muncii, fie că ne refeim la noua Lege a Educaţiei sau la Legea salarizării sau Legea pensiilor sau recuperarea suprafeţelor din Marea Neagră unde peste câţiva ani vom exploata gaze şi ţiţei – pun deasupora acestor lucruri, care s-au întâmplat în mandatul meu, Raportul de condamnare a comunismului, pentru că aici avem explicaţia multor lucruri care se petrec azi”, a explicat şeful statului.