-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:53
No menu items!

Ce condiții pune România pentru a primi migranți afgani

spot_img

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că România are capacitatea de a primi migranți din Afganistan, dar condiționat, în sensul ca verificările să fie făcute de structurile de securitate ale statului român.

”Avem două centre de custodie unde avem peste 200 locuri, cu un grad de ocupare de sub 60%. Avem șase centre de azil, care au o capacitate de 1.100 de locuri, din care acum sunt libere 751. Suntem pregătiți să primim în aceste centre colaboratori ai structurilor noastre, persoane aflate în risc iminent – jurnaliști, magistrați. Suntem pregătiți să primim studenți care beneficiază de burse în România, în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan, cu o singură condiție: verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român. Facem aceste analize pe tot ce înseamnă componentă națională”, a precizat ministrul.

Potrivit ministrului de Interne, în România au încercat să intre 47.000 de migranți. 10.000 au fost depistați în interiorul granițelor, iar 37.000 au fost întorși la frontieră.

„România se află pe ruta de tranzit a Balcanilor de Vest. Avem forțe dislocate în special pe granița de vest. România este pregătită în perspectiva unui val de migranți care se preconizează”, a menționat Lucian Bode.

                                                                                                                Adina Silav