-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:37
No menu items!

Ce cartiere din București se deplasează şi cu câteva zeci de milimetri anual

spot_img

Cartiere importante din Capitală, din apropierea lacurilor, a râului Dâmboviţa, dar şi cartiere rezidenţiale, nou construite, prezintă mişcări semnificative de tasare şi ridicare în ultimii 3 ani.

Conform unei analize în profunzime din satelit realizate de către Sixense România, citată de adevarul.ro, printre zonele sensibile identificate cu ajutorul tehnologiei InSAR, ce detectează cu precizie milimetrică deplasările pe verticală ale structurilor şi ale pământului din satelit, se numără: zona Calea Giuleşti, zona Republica – Titan Sud, zonele din jurul lacurilor Colentina, Fundeni, Lacul Morii şi zone importante din apropierea Râului Dâmboviţa (Splaiul Unirii, Splaiul Independenţei).   

De asemenea, mişcări semnificative au fost detectate şi pe anumite străzi din cartiere precum Eroilor, Lujerului, Pipera – Barbu Văcărescu, Dristor, Mărăşeşti, Berceni, fiind afectate şi o serie de proiecte de infrastructură cum ar fi stadioane, poduri, guri de metrou sau şcoli aflate în zonele menţionate.   

Valorile maxime înregistrate în Bucureşti în perioada analizată ating până la -55 milimetri în ceea ce priveşte tasarea (-39 milimetri în zona Râului Dâmboviţa, de exemplu), respectiv 45 milimetri în ceea ce priveşte ridicarea masivului de teren.