6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:02
No menu items!

Ce au spus instanței șapte inculpați din dosarul lui Dragnea cu referendumul

spot_img

Şapte inculpaţi judecaţi alături de Liviu Dragnea în dosarul referendumului au fost întrebaţi, vineri, de judecătorii instanţei supreme dacă ar accepta să presteze muncă în folosul comunităţii în cazul unei condamnări.

Dragnea_DNA_SZ

Toți au răspuns afirmativ, menţionând totodată că sunt nevinovaţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reluat, vineri, dezbaterile procesului în care Liviu Dragnea este judecat, alături de alte 74 de persoane, în dosarul fraudelor ce ar fi fost făcute la referendumul din 2012 legat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. La acest termen, instanţa a audiat aproape 30 de persoane – martori, dar şi o parte dintre inculpaţi.

Inculpaţii au declarat că nu au comis ilegalităţile de care sunt acuzaţi şi că în ziua referendumului, care a fost una foarte călduroasă, au ieşit în dese rânduri din secţiile de votare, fie pentru a fuma, fie pentru a se răcori. În acest context, ei au lăsat de înţeles că nu ar fi făcut modificări în liste, aşa cum susţin procurorii DNA.

La finalul fiecărei declaraţii, instanţa a întrebat inculpaţii dacă, în cazul unei eventuale condamnări, ar fi de acord să presteze muncă în folosul comunităţii. Toţi cei şapte inculpaţi audiaţi au răspuns afirmativ, dar au menţionat că speră să nu se ajungă la o decizie de condamnare, întrucât ei sunt nevinovaţi.

Tot vineri, instanţa a audiat aproximativ 20 de martori, majoritatea vârstnici, între care o femeie de peste 80 de ani, adusă de un poliţist, în baza unui mandat de aducere. Femeia a arătat în faţa judecătorilor că nu înţelege de ce se află la instanţă. Întrebată de judecători la ce secţie de votare a votat, ea le-a spus acestora că nu a votat niciodată până acum.

La finalul termenului, instanţa a dispus, din oficiu, emiterea unei adrese către Parchetul instanţei supreme, prin care se solicită să fie puse la dispoziţie soluţiile date în cazul tuturor sesizărilor privind nereguli la votul de la referendum. Liviu Dragnea a lipsit de la termenul de vineri.

Judecătorii vor relua dezbaterile în acest dosar la 13 septembrie, când va continua audierea martorilor şi a inculpaţilor.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt.

Cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

rechizitoriu DNA

Soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ, care au fost judecaţi prin procedura simplificată, după ce şi-au recunoscut vinovăţia, au fost condamnaţi, în 27 ianuarie, la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

S.M.