4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:44
No menu items!

Ce au pățit doi polițiști din Satu Mare după ce au construit mai multe imobile pe care le-au vândut

spot_img

Doi poliţişti din Satu Mare au fost reţinuţi, după ce au construit mai multe imobile în judeţ, pe care le-au vândut, procurorii afirmând că astfel au obţinut foloase patrimoniale necuvenite. Ei mai sunt acuzaţi că în timpul serviciului au mers cu maşinile de Poliţie la locuinţele aflate în construcţie, fie la depozite de materiale de construcţii.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cei doi poliţişti sunt acuzaţi de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi delapidare.

„În perioada 2020-2022 au construit în vederea vânzării, în nume personal, mai multe imobile pe raza judeţului Satu Mare şi au obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în diferenţa dintre suma cu care înstrăinau aceste imobile şi suma declarată ca fiind valoarea pe care o avea imobilul după construire, acte incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care aceştia o îndeplineau. De asemenea, în perioada de referinţă, aceştia au administrat, în fapt, societăţi comerciale şi au desfăşurat activităţi în numele acestora precum cumpărarea de materiale de construcţii, angajarea de personal şi coordonarea acestuia, încheierea de contracte cu diferite societăţi având ca obiect comercializarea şi vânzarea de materiale de construcţii în vederea construirii şi vânzării imobilelor. Totodată, în scopul efectuării activităţilor anterior menţionate, persoanele în cauză, au efectuat deplasări cu autospecialele de Poliţie cu care erau planificaţi în serviciul de patrulare şi s-au deplasat, în timpul programului de serviciu, fie la depozite de materiale de construcţii, fie la imobilele aflate în construcţie”, precizează sursa citată.

În acest caz, au fost puse în executare un număr de patru mandate de percheziţie domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare, cei doi poliţişti fiind reţinuţi pe o durată de 24 de ore.

Ca urmare a faptului că persoanele în cauză au calitatea de agenţi de poliţie în cadrul IPJ Satu Mare, urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.

                                                                                                                 Adina Silav