4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:08
No menu items!

Ce au discutat Tăriceanu și Ponta la Guvern

spot_img

Președintele Senatului a explicat marți că nu a discutat cu premierul despre remanierea Guvernului

Tariceanu_SZ

Președintele Senatului, Călin Popescu – Tăriceanu a făcut, marți, o serie de precizări pe marginea întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta la Guvern.

Astfel, Tăriceanu a declarat că a dicutat cu premierul despre calendarul adoptării proiectului de buget pentru anul viitor. „Ne-am propus ca, până în jurul datei de 20 decembrie, toate procedurile (negocierile cu FMI și procedurile parlamentare necesare adoptării proiectului de buget- n.r.) să fie încheiate”, a spus Călin Popescu – Tăriceanu.

Președintele Senatului a adăugat că a discutat cu premierul și despre alte proiecte politice importante care ar trebui să se regăsească pe agenda Executivului în perioada următoare: proiectul de revizuire a Constituției, proiectul privind regionalizarea, proiectele de legi electorale – în acest caz, accentul fiind pus pe găsirea unei soluții cât mai rapide, care să permită – fără a genera blocaje – votul românilor din străinătate.

„Nu am stabilit momentul când se va produce intrarea PLR la guvernare. (…)Nu ne-am făcut niciun calcul în privința portofoliilor. Ne vom mai consulta”, a subliniat Tăriceanu care a precizat că nu a avut, marți, negocieri cu premierul pe tema remanierii Executivului. „Văd diverse speculaţii care se fac pe televiziunile de ştiri şi vreau să vă spun, încă de la început, că nu am făcut nici un fel de negociere cu privire la posturi sau la structura guvernului”, a subliniat Călin Popescu – Tăriceanu.

Răspunzând unei întrebări, Tăriceanu a arătat că, pentru a aplica viziunea liberală în noul guvern din care ar urma să facă parte și PLR, liberal-reformatorii ar viza portofoliul economiei sau pe cel al finanțelor.

Întrebat dacă, în condiţiile în care UDMR pleacă de la guvernare, iar PLR intră la guvernare, ar trebui, conform algoritmului, ca PLR să primească cele două portofolii pe care le avea înainte UDMR, sau poate mai mult de două, Tăriceanu a răspuns că aceasta este o întrebare la care poate răspunde doar condiţionat.

Aşteptăm decizia finală a UDMR, care trebuie să se reunească în structura Consiliul Reprezentanţilor Uniunii. Nu ştiu dacă decizia pe care o va lua CRU va fi identică cu cea a Consiliului Consultativ şi, în privinţa celei de-a doua părţi a întrebării, vă pot răspunde că nu este obligatoriu să ne suprapunem. Nu înlocuim UDMR la guvernare. Noi suntem partid de factură liberală, avem altă viziune, deci s-ar putea ca priorităţile noastre nu fie aceleaşi cu cele pe care le-a avut UDMR în actul de guvernare.

Călin Popescu-Tăriceanu