6.1 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024 - 9:21
No menu items!

„Ce-ați fumat toți, fraților…?”. Festival pe pagina de Facebook a ministrului României Educate

spot_img

Ministrul Educației, Ligia Deca, a fost luată cu asalt pe contul său de Facebook după ce a prezentat rapoartele PISA, iar mai mulți simpatizanți au început să aprobe și să laude sistemul românesc de învățământ și rezultatele testelor PISA 2022, prezentate într-o notă pozitivă de membra cabinetului Ciolacu.

Majoritatea conturilor care au comentat și au apreciat mesajul transmis de Ligia Deca distribuie postările liderului PNL, Nicolae Ciucă.

Aceste laude au adus nemulțumiri din partea celor care contestă sistemul, astfel că pe pagina ministrului a început ”un festival” care acuză echipa de troli care s-a pus pe treabă și laudă analfabetismul.

”Doamna ministru, ce e bine in testul PISA? Din raport reiese că suntem pe locul 2. Da, da, pe locul 2, la analfabetism funcțional. Am ratat locul 1 la mustață, ne-au bătut vecinii de la sud de Dunăre. Acum revin la acel loc 2. E de bine că suntem pe locul 2? La orice competiție e de bine, dar la analfabetism funcțional nu prea. Deci? Cu ce ne lăudăm? Și mai am o întrebare. De ce primi 5 care va lăuda realizările sunt prieteni între ei? Ori sunt conturi false, ori toți analfabeții funcționali sunt prieteni între ei.”

„A pus echipa de comunicare fabrica de trolli la treabă?! Asta e abordare serioasă când te situezi pe penultimul loc în Europa?!”.

„Ce-ați fumat toți, fraților, de numiți analfabetismul reziliență? Doamna are cinismul și disprețul față de români care îl caracterizează pe cel care o ține în brațe, dar cei care comentează admirativ ce, Doamne, iartă-mă, fumați de delirați așa?”

„Deci România Educată înseamnă rezultate proaste, teste slabe și laudă de sine. No, voi trăiți într-o altă dimensiune, departe de adevăr și responsabilitate.”

„România educata e pe penultimul loc din Uniunea Europeana, adica suntem o țară proponderent de „proști”, de needucați, deci nu avem motive de mândrie. Ar trebui sa intrați în pământ de rușine, toți politicienii de carton, parveniți, impostori, mafioți, în frunte cu dl. Marele Turist”, sunt câteva dintre mesajele criticilor.

Ligia Deca a povestit, la o dezbatere, că este deranjată de comentariile negative care o vizează şi care sunt postate pe rețelele de socializare.

Deca a fost întregitrată în timp ce spunea că angajații „de la comunicare” din ministerul pe care îl conduce șterg astfel de mesaje.

„Atunci când postez ceva referitor la activitatea mea de ministru… Sigur, colegii mei de la Comunicare se ocupă să şteargă astfel de lucruri, dar sunt foarte multe înjurături, atacuri la persoană, neadevăruri, chestiuni care ţin de caracteristicile mele fizice sau de cum mă îmbrac sau de familia mea şi aşa mai departe.”, a mărturisit ministrul Deca.

D.Constantin