Liderul PMP nu renunță la ideea de a-l numi prim-ministru pe actualul președinte
Liderul PMP, Elena Udrea, a reiterat dorința de a-l avea ca prim-ministru pe Traian Băsescu, în cazul în care va candida și va câștiga alegerile prezidențiale.
Da, aș face acest lucru. Cred că ar fi cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România. Traian Băsescu este cel mai bun cunoscător al mecanismelor economice. Un om care a avut curaj să își asume măsuri de combatere a crizei, este un om responsabil, un om cu o imagine pe plan extern cum nu a mai avut nimeni, un om care a trecut și prin Guvern și prin două mandate de primar și un om care a condus România 10 ani. Dacă aș fi în situația de a-l desemna prim-ministru, aș face acest lucru
Elena Udrea
pentru RFI
Președintele Traian Băsescu este convins că niciun politician, cu excepția Elenei Udrea, nu l-ar desemna premier, dacă ajunge la Cotroceni.
Valeriu Motoc