4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:29
No menu items!

Ce a declarat Putin după moartea lui Gorbaciov

spot_img

Președintele rus, Vladimir Putin, a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanțe după moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, spunând că acesta a exercitat „o influență extraordinară asupra cursului istoriei mondiale”. Mihail Gorbaciov a fost printre puținii lideri care i-a transmis public lui Putin să renunțe la putere și să plece de la Kremlin.

„Mihail Gorbaciov a fost un politician și un om de stat care a exercitat o influență extraordinară asupra cursului istoriei mondiale. El a condus această țară într-o perioadă de schimbări complicate și dramatice și de provocări de mare amploare în materie de politică externă, economică și socială. Și-a dat seama că reformele erau necesare și s-a străduit să propună propriile soluții la problemele de lungă durată.

Aș dori să menționez în mod special activitățile umanitare, caritabile și educaționale la scară largă pe care Mihail Gorbaciov le-a desfășurat în ultimii ani”, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, conform administrației prezidențiale ruse.

Mihail Gorbaciov, care a încheiat Războiul Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să prevină prăbușirea Uniunii Sovietice, a murit marți la vârsta de 91 de ani.

Gorbaciov va fi înmormântat în cimitirul Novodevichy din Moscova, alături de soția sa Raisa, care a murit în 1999, a scris agenția de presă Tass.

                                                                                                                    Adina Silav