4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:09
No menu items!

CE a cerut Croaţiei, României şi Ungariei rapoarte privind energia din surse regenerabile

spot_img

Comisia Europeană a cerut Croaţiei, României şi Ungariei să prezinte rapoarte referitoare la obiectivele lor naţionale privind energia din surse regenerabile, respectiv eficienţa energetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere Croaţiei pentru că nu a prezentat, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, un raport complet cu privire la îndeplinirea obiectivelor sale pentru 2020 privind eficienţa energetică şi ponderea energiei din surse regenerabile, relatează Agerpres.

De asemenea, Comisia a decis joi să trimită scrisori de punere în întârziere Ungariei şi României pentru că nu au prezentat un raport complet, în cadrul guvernanţei uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficienţă energetică pentru 2020.

Regulamentul privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice stabileşte cerinţa ca statele membre să prezinte Comisiei, până la 30 aprilie 2022, un raport cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficienţă energetică pentru 2020, stabilite în Directiva 2012/27/UE privind eficienţa energetică.

Regulamentul privind guvernanţa mai prevede ca, până la acelaşi termen, statele membre să raporteze despre obiectivele lor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2020, astfel cum se prevede în Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Cele trei state membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi pentru a remedia deficienţele identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

                                                                                                                   Adina Silav