6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:37
No menu items!

CE a aprobat programele de finanțare pentru competitivitate și asistență tehnică, un total disponibil de 1,53 mld. €

spot_img

Bruxelles-ul cere promovarea unor proiecte de calitate și cu impact în economie

 Comisia Europeana

Comisia Europeană (CE) a adoptat, la sfârșitul săptămânii trecute, primele două programe operaționale pentru România, aferente bugetului 2014-2020, axate pe sporirea competitivității și pe asistența tehnică în implementarea fondurilor europene. Cele două programe reprezintă o investiție totală de 1,53 miliarde de euro în economia reală a României, potrivit unui comunicat al instituției.

Programul Operațional Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane euro, a fost adoptat joi, 18 decembrie, pentru a întări capacitatea administrativă a României de a coordona, desfășura și supraveghea Fondurile Europene Structurale și de Investiție.

Programul Operaţional va sprijini atât administrația implicată în managementul fondurilor europene, cât și pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacității acestora de a pregăti și de a implementa proiecte.

Programul Operațional pentru Competitivitate, adoptat vineri, 19 decembrie, reprezintă o investiție de 1,58 miliarde de euro pentru creşterea competitivităţii economiei. O primă prioritate a programului o reprezintă investiţiile în cercetare și dezvoltare (952,6 milioane Euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi să întărească legăturile dintre acesta şi institutele de cercetare.

Programul Operațional se concentrează pe creșterea calității și a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susținute folosirea tehnologiilor informatice și de comunicare în educație, cultură și sănătate. Programul va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga țară, creând legături între mediul rural și mediul urban.

Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale, a afirmat că adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisia îl transmite României.

”Programul de Asistenţă Tehnică vine în sprijinul eforturilor administraţiei de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate îşi propune să stimuleze inovaţia care răspunde nevoilor reale ale economiei. Fac un apel către Guvernul României pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate și pe obținerea celor mai bune rezultate pentru economia țării”, a declarat Corina Crețu.

Ambele programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene. Pentru programul Asistența Tehnică contribuția europeană este de 212 milioane de euro, iar contribuția românească de 38 milioane euro. Programul Competitivitate are valoarea totală de 1,58 miliarde de euro, din care 1,32 miliarde este contribuția europeană. Astfel, pentru cele două programe, contribuția totală a UE este de 1,53 miliarde de euro.