6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:07
No menu items!

CCR: Redeschiderea urmăririi penale în instanță, fără părți, neconstituțională

spot_img

Plenul Curții Constituționale a decis marți că sunt neconstituționale dispozițiile conform cărora părțile nu trebuie să ia parte la ședința de judecată în camera preliminară

CCR_SZ (2)

Plenul CCR spune că dispozițiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevede faptul că un judecător de cameră preliminară hotărăște, fără participarea procurorului și a suspectului sau inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, sunt neconstituționale.

Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă.

Art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis această excepție de neconstituționalitate. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului.