2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 13:35
No menu items!

CCR obligă Guvernul Orban să dubleze alocațiile copiilor

spot_img

Curtea Constituţională a respins sesizarea Guvernului privind amânarea dublării sumelor privind alocațiile copiilor. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap. Ludovic Orban a anunțat imediat că atacă la CCR această lege.

„Decizia pe care am luat-o a fost să atacăm la Curtea Constituțională pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanțare, cum sunt multe proiecte care au fost adoptate fără un punct de vedere al Guvernului și fără o încercare de colaborare și deja am câștigat la CCR câteva sesizări pentru că ele (legile n.r.) nu au prevăzut sursa de finanțare și nu au posibilitatea efectivă de punere în practică”, declara, în urmă cu o lună, Ludovic Orban.

Potrivit noii legi, alocațiile pentru copii vor fi următoarele:

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.