Curtea Constituțională a României precizează că infracțiunea de abuz în serviciu trebuie să aibă prevăzut un prag valoric pentru a putea fi în vigoare.
Judecătorii Curții Constituţionale scriu în decizia prin care i-au respins sesizarea Bombonicăi Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, că Parlamentul sau Guvernul au obligaţia de a stabili un prag valoric minim al infracţiunii de abuz în serviciu. Decizia vine să întărească o decizie similară luată anul trecut, care încă stârnește controverse.
În 6 iunie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
– Art.248 din Codul penal din 1969: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu știinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. „;
– Art.297 alin.(l) din Codul penal: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl indeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”;
– Art. 132 din Legea nr.78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. „
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:
- A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii„;
- A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.297 alin.(1) din Codul penal;
- A respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
În argumentarea soluției de admitere pronunțate în privința dispozițiilor art.248 din Codul penal din 1969, Curtea a aplicat, mutatis mutandis, considerentele ce au stat la baza pronunțării Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.517 din 8 iulie 2016, prin care a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii„. Prin urmare, Curtea a reținut că dispoziţiile art.248 din Codul penal din 1969 încalcă prevederile art.1 alin.(5) din Constituţie, deoarece sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”, din cuprinsul acestora, nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu.
Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de ”abuz în serviciu”, cu aplicarea principiului „ultima ratio„, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină și jurisprudență (inclusiv cea a Curții Constituționale), aceste circumstanțieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea a reţinut că aceasta constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care face parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. Prin urmare, incidența infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art.132 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art.246 și art.248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr.405 din 15 iunie 2016 și prin prezenta decizie.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Valeriu Motoc