-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:14
No menu items!

CCR: Evazioniștii care achită prejudiciul pot scăpa de închisoare

spot_img

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins cu majoritate de voturi sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare.

Proiectul de lege, inițiat de deputatul Cătălin Rădulescu „Mitralieră”, a fost adoptat decizional de Camera Deputaţilor, pe 15 decembrie 2020, şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

Înainte de a fi adoptat de Camera Deputaților, în aprilie anul trecut, când era în dezbatere la Senat, primul for decizional sesizat, CCR a declarat proiectul neconstituțional.

Pe 17 decembrie, după adoptarea finală, ÎCCJ a sesizat CCR în legătură cu neconstituționalitatea proiectului adoptat. CCR a decis acum că proiectul este constituțional.