CCR desființează dosarul “OUG 13”: Trebuie clasat. Doar Livia Stanciu e de altă părere

Curtea Constituțională a României (CCR) desființează dosarul privind adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 13 referitoare la modificarea Codurilor Penale. În motivarea deciziei prin care a stabilit că DNA a comis un abuz atunci când a început urmărirea penală în acest caz, judecătorii constituționali arată că dosarul aflat acum pe rolul Parchetului General trebuie clasat. Doar Livia Stanciu, fosta președintă a Curții Supreme, a formulat o opinie separată în acest caz.

Ordonanța DNA conține doar “aprecieri personale”

Astfel, judecătorii constituționali apreciază că “toate  elementele  prezentate  drept  elemente  materiale  constitutive ale infracțiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale (ale procurului de caz – n.r.) sau critici ale autorilor denunțului cu privire la legalitatea și oportunitatea actului adoptat  de  Guvern”.

În opinia CCR, “nu este de acceptat ca autoritatea legiuitoare primară sau delegată (parlamentari sau miniștri) să intre sub incidența legii penale prin însuși faptul adoptării sau participării la actul decizional al adoptării actului normativ, aceasta îndeplinindu-și o  atribuție  constituțională”.

„În  virtutea  imunității  care  însoțește  actul  decizional  de legiferare, care, așa cum Curtea a reținut în prealabil, este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului, niciun parlamentar sau ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act

normativ  cu  putere de lege. A admite contrariul înseamnă a lasă, indirect,  posibilitatea  intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecința directă a încălcării separației puterilor în stat. Lipsa răspunderii juridice pentru activitatea de legiferare este o garanție a exercitării mandatului față de eventuale presiuni  sau  abuzuri  ce  s-ar  comite  împotriva  persoanei  care  ocupă  funcția  de  parlamentar  sau  de  ministru,  imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor”, mai arată judecătorii CCR în motivarea deciziei lor.

Se impunea clasarea

Potrivit judecătorilor constituționali, având în vedere că nu se pune problema comiterii vreunei infracțiuni în procesul de adoptare a OUG 13, Guvernul îndeplinindu-și doar atribuțiile conferite de lege, soluția corectă pe care ar fi trebui să o adopte procurorii în acest caz era aceea de  clasare, “în baza art.294 alin.(3) din Codul de procedură penală, fără a efectua acte de urmărire penală, ca urmare a incidenței art.16 alin.(1) din același cod, întrucât  toate faptele reclamate priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate și  legalitate  care  nu  cad  sub  incidența controlului  organelor  de  cercetare  penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror”.

Întrucât, doar prin ea însăși, adoptarea actelor normative nu poate constitui elementul material al unor infracțiuni, Curtea  constată  că  faptele  reclamate prin  denunțul  care  a  stat  la  baza  întocmirii Dosarului  nr.46/P/2017,  înregistrat  pe  rolul  Secției  de  combatere  a  infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu pot intrasub incidența legii penale, indiferent de încadrarea juridică dată.

Curtea Constițională a României

În legătură cu mențiunea de la fila 2 din Ordonanța din 24 februarie 2017 de clasare,  disjungere  și  declinare  a  cauzei,  potrivit  căreia în  aceeași  zi,  printr-o  altă ordonanță, procurorul a dispus extinderea urmăririi penale pentru alte trei infracțiuni, respectiv infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de  art.259  alin.(1) și (2) din Codul penal, infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de art.275 din Codul penal, și pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art.321 din Codul  penal,  Curtea constată că nici una dintre infracțiunile pentru care s-a dispus extinderea nu intră în sfera de competență a Direcției Naționale Anticorupție. Or, extinderea urmăririi penale cu privire la aceste fapte în condițiile în care procurorul dispune în aceeași zi declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, tocmai pentru că nu era îndrituit să efectueze urmărirea penală, nu este în logica firească a cursului cauzei.

Curtea Constițională a României

DNA a încălcat Constituția și Codul Penal

În concluzie, judecătorii CCR consideră că, prin decizia de începere a urmăririi penale, procurorii DNA au încălcat nu doar Constituția, ci și Codul penal: “În acest sens, reglementează și Codul penal în cadrul Titlului V. Infracțiuni de corupție și de serviciu, Capitolul 2. Infracțiuni de serviciu, respectiv infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art.301. Dispozițiile alin.(2) al acestui articol stabilesc o condiție negativă, și anume că dispozițiile incriminatoare de la alin.(1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative. (…)Situația este identică și în ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres clauza exoneratoare de răspundere penală în cuprinsul art.269 din Codul penal”.

Astfel, CCR arată că, “având în vedere că prin Ordonanța din 1 februarie 2017 a Direcției Naționale Anticorupție se reține că <<nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale>> și, în consecință, se dispune începerea urmăririi penale și se efectuează acte de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor menționate în denunț, apare cu evidență faptul că Ministerul Public, ca parte a autorității judecătorești, s-a considerat competent să verifice oportunitatea, respectarea procedurii  legislative  și,  implicit,  legalitatea  adoptării  ordonanței  de  urgență  a  Guvernului”.

O  astfel  de  conduită  echivalează  cu  o  încălcare gravă a  principiului  separației puterilor în stat, garantat de art.1 alin.(4) din Constituție, deoarece Ministerul  Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar își arogă atribuții ce aparțin puterii legislative sau Curții Constituționale. În activitatea sa de interpretare și aplicare a legii, procurorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a se substitui autorităţilor competente în acest domeniu. Obligația care incumbă  procurorilor derivă  direct  din  normele  constituționale  ale art.131   din   Constituție, potrivit cărora, în activitatea judiciară, ei reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Curtea Constituțională a României

“Curtea mai constată că, prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal, ce poate conduce la un blocaj instituţional din perspectiva dispoziţiilor constituţionale ce consacră separaţia şi echilibrul  puterilor  în  stat.  Astfel,  în  condițiile  în  care  începerea  urmăririi  penale presupune activități de cercetare și anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul și-a îndeplinit atribuțiile de legiuitor delegat, acțiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare. Mai mult, acțiunea Ministerului Public creează o presiune asupra membrilor Guvernului care  afectează  buna  funcționare  a  acestei  autorități sub  aspectul  actului legiferării”, concluzionează judecătorii CCR.

În ceea ce priveşte Ministerul Public –Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție, conduita conformă Constituţiei transpare din cele statuate mai sus, şi anume exercitarea competenţelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat şi,deci, abţinerea de la orice acţiune care ar avea ca efect subrogarea în atribuţiile altei autorităţi publice. Prin urmare, Ministerul Public nu are competența de a desfășura activități de cercetare penală cu privire la legalitatea și oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

Curtea Constituțională a României