-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:54
No menu items!

Câştigul salarial în scădere

spot_img

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în august 2012, de 1 534 lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 22 lei (-1,4%), iar câştigul salarial mediu nominal brut s-a diminuat tot cu 1,4%, până la 2 117 lei, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Este o nouă evoluţie în direcţia previzibilă a economiei româneşti care, potrivit datelor Fondului Monetar International (FMI), pierde teren, împingând tot mai multă lume în sărăcie. Conform FMI, produsul intern brut pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare a românilor, va fi egal in acest an cu 40,2% din media Uniunii Europene spre deosebire de Bulgaria care se află la 43,9%, Polonia la 66,7%, iar Cehia la 85,7% din media UE.

PIB-ul pe locuitor este cel mai cunoscut indicator de referinţă pentru a măsura şi compara nivelul de trai. Potrivit estimărilor FMI, decalajul se va mări în anii următori.

Astfel, în 2015, România va avea un PIB pe cap de locuitor de 15 396 dolari, fata de 12 644 in 2008. Bulgaria va inregistra in 2015 un PIB pe cap de locuitor de 16 204 dolari, iar Serbia de 14 592 dolari.

De asemenea, rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor care lucrează este de 17,3% în România, cea mai mare din Uniunea Europeană, declara recent ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu care a subliniat că rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor care lucrează este în Republica Cehă și Finlanda de 3,7%.

Este o situație înregistrată și de INS. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (3 753 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (857 lei).

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 119,8%, cu 2,4 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2012.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, de 9,6%, s-au înregistrat în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, între 7,5% şi 9,0% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat cu 18,7% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 10,8% în extracţia minereurilor metalifere; între 3,0% şi 4,0% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de editare, între 2,0% şi 3,0% în industria metalurgică, telecomunicaţii, fabricarea altor mijloace de transport.

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,4%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 101,5%.