Peste 6.500 de cauze având ca obiect sesizări privind săvârşirea de infracţiuni sub influenţa unor substanţe interzise au fost înregistrate de către autorităţile judiciare, la nivel naţional, în ultimii trei ani şi cinci luni, arată un document al Inspecţiei Judiciare. Aproape o treime dintre acestea s-au finalizat cu rechizitoriu, peste o treime sunt încă în lucru, iar 27% au fost clasate.
Raportul Inspecției Judiciare, realizat în contextul tragediei de la 2 Mai, scoate la iveală amploarea și complexitatea infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise în România. Analiza, din perioada 1 ianuarie 2020 – 1 iunie 2023, relevă că peste 6.500 de cauze având ca obiect deținerea și utilizarea acestor substanțe au fost înregistrate la nivel național. Cele mai frecvente infracțiuni sunt legate de conducerea vehiculelor sub influența drogurilor, cu un număr semnificativ de cazuri soluționate prin condamnări și amenzi.
Raportul subliniază necesitatea unor măsuri legislative mai stricte și a unei coordonări mai eficiente între autoritățile implicate pentru a combate eficient acest fenomen care pune în pericol siguranța publică.
În perioada 2020-2023, la nivel național au fost înregistrate 5.199.665 cauze penale, dintre care 6.585 au avut ca obiect infracțiuni săvârșite sub influența substanțelor interzise. Dintre acestea, 27,02% au fost soluționate prin clasare, 0,61% prin renunțare la urmărirea penală, 27,8% prin acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar 31,71% prin rechizitorii.
Cele mai multe cauze au fost înregistrate în zonele de competență teritorială ale Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel București, Cluj și Timișoara, în timp ce Parchetele de pe lângă Curțile de Apel Bacău, Constanța, Iași și Suceava au înregistrat un număr mult mai mic de sesizări.
În privința cauzelor soluționate de instanțele judecătorești, majoritatea au fost soluționate prin condamnări la pedeapsa amenzii (12,5%), închisoare cu executare (8,7%), suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (43,1%) și amânarea aplicării pedepsei închisorii (27,3%).
Pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, care constă în interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule, a fost aplicată în 15% dintre cazuri, iar obligația prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal a fost instituită pe durata termenului de supraveghere în 44% dintre soluțiile de amânare a aplicării pedepsei.
Raportul subliniază că infracțiunile săvârșite sub influența substanțelor interzise reprezintă un procent relativ redus din volumul total de activitate al Ministerului Public. Majoritatea infracțiunilor analizate sunt legate de conducerea vehiculelor sub influența substanțelor psihoactive. Se constată o distribuție neregulată a sesizărilor și o practică neunitară a soluțiilor adoptate de organele de urmărire penală și de instanțele de judecată.
1.779 soluții de clasare
În cele 1.779 soluții de clasare, principalele motive invocate includ lipsa de probe suficiente și depășirea termenului de prescripție. În cazul renunțării la urmărirea penală, factorii determinanți au fost circumstanțele personale ale inculpaților și impactul social redus al faptelor.
Practica instanțelor de judecată este foarte variată în aplicarea pedepselor, reflectând diferențe semnificative în modul de individualizare a sancțiunilor. Unele instanțe au preferat aplicarea amenzii, în timp ce altele au optat pentru pedepse cu închisoarea, fie cu suspendare, fie cu executare.
A fost observată recurența infracțională în cazul unor persoane care au fost cercetate și condamnate de mai multe ori pentru infracțiuni săvârșite sub influența substanțelor interzise. Aceasta evidențiază necesitatea unor măsuri mai stricte și a unei supravegheri mai atente a infractorilor recidiviști.
Practica instanțelor, diversă și neunitară
De asemenea, s-a constatat că ponderea diferită a soluțiilor dispuse de unitățile de parchet, prin raportare la cauze care vizează situații de fapt identice, necesită o evaluare din perspectiva practicii neunitare existente la nivelul acestora.
Practica instanțelor este foarte diversă și neunitară, atât sub aspectul soluțiilor adoptate, cât și al dispunerii pedepselor complementare sau instituirii obligațiilor pe perioada termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei. În situații similare, unele instanțe au aplicat pedeapsa amenzii, iar altele s-au îndreptat către cea a închisorii, modalitatea de individualizare a executării pedepsei fiind și ea foarte diversă.
Adina Bucur