1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:25
No menu items!

Cazul bebelușilor bolnavi. Sunt testate portocalele dintr-un lanţ de supermarketuri

spot_img

Autoritățile sanitare prelevează probe din loturile de portocale ale unui lanț de supermarketuri din Argeș, după ce părinții, dar și medicii și-au îndreptat suspiciunile către fructe pentru o posibilă explicație în cazul bebelușilor care s-au îmbolnăvit grav după ce au fost contaminați cu o bacterie periculoasă. 

Andrei Butaru, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, a declarat că instituția pe care o conduce s-a autosesizat, în urma declarațiilor făcute de medici de la spitalul Marie Curie, care au incriminat fructele ca posibilă sursă de contaminare.

Probele prelevate sâmbătă vor fi trimise la București, la laboratorul național de referință, și se speră că până luni după-amiază, cel târziu marți dimineața să apară primele rezultate.

Deocamdată, controalele se concentrează asupra magazinelor aceluiași lanș de supermarketuri, dar în funcție de rezultate, inspectorii și-ar putea extinde ancheta și la alte lanțuri de supermarketuri. 
În cazul în care vor fi descoperite nereguli, respectivul lanț de supermarketuri riscă amenzi sau chiar închiderea magazinelor.