2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:05
No menu items!

Cazanciuc o contrazice pe Kovesi: M-am consultat cu șeful DNA la numirea șefilor Secției I

spot_img

Cazanciuc_Kovesi_SZ

Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că s-a consultat cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, când a făcut propunerile pentru funcţii de conducere în cadrul Direcţiei, iar aceasta a avut alte opţiuni, şi anume pe Mariana Alexandru şi Lucian Papici. Cazanciuc a contrazis-o astfel pe Kovesi care, pe 2 octombrie, arăta într-un comunicat de presă al DNA că „pentru delegarea procurorilor BENDEAC IULIANA şi CERBU IOAN VIOREL (cei care i-au înlocuit pe Lucian Papici și, respectiv, Mariana Alexandru – n.r.) nu a fost solicitată în prealabil recomandarea” șefului DNA. 

M-am consultat, bineînţeles, şi cu doamna Kovesi când am făcut aceste propuneri. Sigur, doamna Kovesi a avut alte prime opţiuni, şi anume doamna Alexandru şi domnul Papici. I-am explicat, din punctul meu de vedere, de ce aceste opţiuni nu ar putea fi primite, respectiv faptul că soţul doamnei Alexandru a fost propus şef de secţie la Militară şi nu putem avea soţ-soţie, din patru funcţii de conducere, la nivelul secţiilor.

Robert Cazanciuc
ministrul justiției

Robert Cazanciuc a spus că ministrul justiţiei, potrivit legii, face propunerile şi nu are nevoie de avizul şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar consideră că este nevoie de o consultare. „Din decenţă, m-am consultat cu procurorul şef al DNA pentru a face echipă, cum am făcut de fiecare dată. Ministrul nu are nevoie de avizul şefului DNA. Sigur, este nevoie de o consultare”, a adăugat Cazanciuc.

Sursa Zilei arăta, încă de pe 2 octombrie, că Laura Kovesi i-a acuzat, în mod nejustificat, atât pe ministrul justiției, Robert Cazanciuc, cât și pe procurorul general Tiberiu Niţu că ar fi “încălcat regulamentul de ordine interioară al DNA” -care, pe de o parte, nu se referă la delegările de procurori- şefi şi, pe de altă parte, nu poate să “bată” legea.

CITEȘTE ȘI:

Kovesi, în război cu Niţu şi Cazanciuc pe şefii din DNA. Şefa DNA combate legea cu o interpretare a regulamentului intern

Astfel, potrivit articolului 57, alineatele 7 şi 8 din Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor, “în interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni“. “Delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni”, mai prevede legea.

În plus, regulamentul de ordine interioară al DNA se referă la recomandările pe care şeful DNA le face procurorului general în cazul delegării unor procurori de la alte Parchete la DNA. Regulamentul nu conţine însă nicio prevedere legată de delegări la DNA pe funcţii de conducere, singura astfel de prevedere fiind conţinută de Legea privind statutul magistraţilor.

Raluca Dan