6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:05
No menu items!

Cazanciuc: Cei din afara sistemului să nu mai dea sentințe despre judecători și procurori

spot_img

Fostul procuror a cerut un dialog mai bun între cele trei puteri ale statului: Parlament, Guvern și Justiție

Cazanciuc_SZ

Ministrul Justiției Robert Cazanciuc, a declarat duminică, la aniversarea Zilei Justiției, că încrederea în justiție și în instituțiile statului se construiește greu, iar o condiție esențială este ca oamenii politici să fie mai reținuți atunci când discută despre sistemul judiciar.

”Există mecanisme interne de control și verificare, instituții independente, care au atribuții de a verifica activitatea judecătorilor și procurorilor, CSM, la fel cum există și căi de atac în instanțe. Trebuie să lăsăm aceste instituții să-și îndeplinească atribuțiile, să nu pronunțăm noi, cei de afară, sentințe la adresa judecătorilor și procurorilor, dar nici să nu punem etichete pe cei care sunt chemați să răspundă la un moment dat în fața legii înainte ca ei să fie condamnați definitiv de o instanță”, a afirmat Cazanciuc, citat de Agerpres.

Acesta a susținut că trebuie să se înțeleagă că respectarea angajamentelor internaționale asumate de România este o chestiune de principiu, de încredere și că nicio relație de colaborare, cu atât mai puțin una între state, nu se poate construi în lipsa ei.

”În proiectele noastre avem nevoie și de sprijinul Parlamentului, care trebuie să susțină solicitările sistemului de justiție și să intervină, poate cu mai multă rapiditate, atunci când sunt transmise propuneri pentru corectarea și îmbunătățirea cadrului normativ”, a spus Cazanciuc.

Ministrul a adăugat că este convins că între cele trei puteri ale statului nu există diferențe de viziune cu privire la drumul pe care România trebuie să-l parcurgă, dar că este nevoie de un dialog mai deschis, mai aplicat pentru o viziune comună asupra pașilor ce trebuie făcuți.

 Evenimentul a avut loc la Curtea de Apel București.

S.Z.