Un turist a alertat instituțiile, anunțând că are de gând să detoneze o bombă dacă nu este evacuat din masivul Ceahlău.
Salvamontiștii din Durău au plecat, joi, în căutarea turistului care a alertat toate instituțiile, susținând că are asupra lui o bombă pe care intenționează să o detoneze.
”Situație tensionată și mai rar întâlnită în zona montană. Un cetățean, probabil cu probleme psihice, a sunat la dispeceratul salvamont spunând că este pe heliportul nostru de lângă Cabana Dochia, are o bombă atașată de corp și dacă nu îl evacuăm de urgență va detona dispozitivul. I-am recomandat să aștepte, crezând că se va calma. A sunat în următoarele minute la 112 și vă închipuiți ce alertă a fost prin toate instituțiile din SNAU. După câteva apeluri la 112, a dispărut în masiv: destinația și traseul necunoscute. Ulterior a sunat cineva din familie (un aparținător) care solicita intervenția salvamont susținând ca persoana cu bomba ar fi fost mușcată de o vipera. Am decis să trimitem o echipă de căutare, dar e foarte complicat procedural dacă îl găsim și nu este accidentat. Am solicitat să intervină și echipe ale jandarmeriei. Omul a urcat de sâmbăta trecută și a rămas la cabană până azi. A fost văzut și a stat de vorbă cu echipa salvamont care a asigurat permanența la baza Dochia și era destul de ciudat”, a precizat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
Turistul, care are 36 de ani, a fost găsit de salvamontiști în zona Jgheabul lui Vodă și preluat de ambulanța Salvamont la cota 1400. A fost monitorizat EKG, parametrii erau în regulă și nu avea nicio marcă de mușcătură, deși susținea că a fost mușcat de viperă în 3 locuri.
După ce l-au coborât în Durău, salvamontiștii l-au predat unul echipaj de ambulanță, care l-a transportat la spital, arată Ziarul Atitudinea de Neamț.
Adina Silav