3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:07
No menu items!

Caz șocant în Capitală. Fete sechestrate și ținute în cătușe

spot_img

Două minore au fost sechestrate în București și ținute cu cătușe de către un bărbat care le-a obligat să practice prostituţia şi videochat.

Bărbatul, reținut pentru trafic de minori, este acuzat că în lunile mai-iunie 2023, a recrutat, transportat şi ținut două minore în imobile închiriate din municipiul Bucureşti, în scopul obţinerii unor beneficii materiale prin exploatarea sexuală a acestora.

Una dintre fete a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu mai multe persoane, racolate fie prin intermediul anunţurilor, fie direct de către inculpat.

Cea de-a doua a fost obligată să presteze servicii de videochat pe o platformă online.

„În activitatea de exploatare, inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate a uneia dintre victimele minore cauzată de situaţia sa familială (plasament la asistent social) şi, sub pretextul unei relaţii sentimentale, a determinat-o, în mod repetat, să revină în Bucureşti unde a fost depistată la data de 27.08.2023 în urma măsurilor investigativ-operative întreprinse de poliţiştii BCCO Ploieşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale şi al celor din cadrul Secţiei 21 Poliţie Bucureşti”, arată DIICOT.

Potrivit acestora, pe timpul nopţii, precum şi în momentele în care, pe timp de zi, inculpatul nu putea supraveghea victimele, a procedat la imobilizarea acestora folosind o pereche de cătuşe achiziţionată online.  

                                                                                                                  Adina Silav