1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 9:23
No menu items!

Caz incredibil în Alba. Un tânăr s-a dat drept polițist și a sechestrat trei oameni într-o mașină

spot_img

Caz incredibil în județul Alba. Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce s-a dat drept poliţist și le-a cerut unor persoane să urce într-o maşină cu număr fals de înmatriculare.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani care este acuzat de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, furt, uzurparea de calităţi oficiale şi lipsire de libertate în mod ilegal.

„Din cercetări a rezultat că, în seara zilei de 3 septembrie, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, bărbatul ar fi condus un autoturism neînmatriculat, pe care ar fi aplicat plăcuţele de înmatriculare atribuite unui alt autoturism, până în comuna Ighiu, judeţul Alba. Acolo, s-ar fi legitimat în faţa a două persoane ca fiind poliţist şi le-ar fi cerut să urce în autoturism pentru a fi conduse la sediul poliţiei, iar uneia dintre persoane i-ar fi cerut telefonul mobil, fără ca ulterior să-l mai restituie”, a precizat IPJ Alba.

Reprezentații Inspectoratului Județean de Poliție Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului.

                                                                                                      Adina Bucur