1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:08
No menu items!

Caz grav de DISCRIMINARE a românilor într-un lanț hotelier din Marea Britanie. Reacția MAE

spot_img

Unei tinere de 22 de ani, absolventă a unei universități din Marea Britanie, i s-a refuzat cazarea pe motiv că are cetățenie română

romanca_discriminare_marea britanie

„Îmi pare rău, dar nu acceptăm români!”. Asta i s-a transmis de la recepția hotelului Holiday Inn Express, din Hull (Marea Britanie), unei tinere de 22 de ani de origine română.

Potrivit cotidianului „Daily Express”, pe 6 iulie, Alecsandra Puflea, în vârstă de 22 de ani, absolventă a Universității de criminalistică și medicină legală din Hull (East Yorkshire), a încercat să se cazeze la hotelul Holiday Inn Express din oraș împreună cu prietenul ei. A fost însă refuzată, după ce recepționerii i-au aflat cetățenia. Tânăra își rezervase camera de hotel online, dar, când a ajuns la hotel, recepționerul i-a transmis sec: ”Îmi pare rău, dar nu acceptăm români”.

Fata a calificat experiența drept „îngrozitoare” și a făcut plângere împotriva reprezentanților hotelului la poliție. Polițiștii au anunțat, la finalul verificărilor, că hotelul a prezentat scuze și că își va revizui politica față de clienți.

Reprezentanții lanțului hotelier au transmis, potrivit cotidianului britanic, că incidentul survine ca urmare a aplicării de către hotel a unei politici de screening (protecție – n.r.), aplicată în cazul clienților despre care se bănuiește că ar putea fi implicați în activități ilegale, după ce s-a descoperit că femei de origine română foloseau camere de hotel pentru prostituție.

  • UPDATE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat joi că unei românce i s-a refuzat cazarea la un hotel din Regatul Unit din cauza cetățeniei, fapt semnalat de presa britanică, și a anunțat că în acest caz a întreprins deja demersuri în regim de urgență.

MAE a întreprins deja în regim de urgență demersuri cu privire la situația româncei Alecsandra Puflea, căreia i-a fost refuzată cazarea la un hotel din Regatul Unit pe motiv de cetățenie română. MAE condamnă orice formă de discriminare pe bază pe cetățenie, cu atât mai mult cu cât, în speța dată, aceasta încalcă flagrant principiile și normele universale și europene care privesc egalitatea de tratament. Conducerea hotelului susține că această politică ar fi o consecință a mai multor incidente petrecute în hotel, în care ar fi fost implicați cetățeni români. Totuși, poliția britanică a informat că nu s-a înregistrat o diferențiere pe criterii de cetățenie în ceea ce privește criminalitatea în regiunea respectivă.

Ministerul Afacerilor Externe
comunicat de presă

Alecsandra Puflea a depus o plângere la poliția britanică, de la care a primit asigurări că hotelul își va prezenta scuzele cuvenite pentru această situație și că se fac demersuri pentru schimbarea acestei politici a hotelului.

Autoritățile britanice au dat asigurări că situația este una izolată. Ambasada României la Londra este în legătură cu Alecsandra Puflea, atașatul de interne din cadrul misiunii aflându-se în contact cu poliția britanică. Ministerul Afacerilor Externe va insista ca autoritățile britanice să depună toate eforturile necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

Ministerul Afacerilor Externe
comunicat de presă

R.D.