6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:07
No menu items!

Cavalli, lăsat fără aer, la propriu, de fițele Bucureștiului GALERIE FOTO

spot_img

Celebrul designer Roberto Cavalli a făcut cunoștință, joi, cu potențialul monden al Capitalei și aproape că a leșinat. Nu de emoție, ci din lipsă de aer.

Cu o întârziere de două ore de la sosirea programată, creatorul italian și-a făcut apariția la brațul iubitei lui Ronaldo, top-modelul Irina Shayk (foto jos).

Roberto Cavali si Irina Shayk

Roberto Cavalli a fost scos afară de bodyguarzi, după nici jumătate de oră. Cătălin Botezatu a organizat ieșirea ”curată” din scenă a faimosului Cavalli.

“Vedetele” autohtone s-au adunat, joi, ca la urs în galeria Grand Avenue dintr-un mare hotel din București, pentru a “fura”, până și o scamă, din notorietatea creatorului italian.

După o luptă inevitabilă cu traficul bucureștean, Cavalli și-a făcut intrarea, în jurul orei 21.00 – deși era anunțat pentru ora 19.00 -, în hotelul Marriott din Capitală. De ce? Pentru a deschide oficial primul magazin monobrand din Sud-Estul Europei. Cântăreți români, mai mult sau mai puțin celebri, actori cu apetit monden, prezentatoare TV – în special ale rubricii Meteo  sau Sport -, jurnaliști de profil, PR-iști și diverși băgători de seamă s-au adunat, din vreme, în lobby-ul ce s-a dovedit neîncăpător. Nici creatorii de modă autohtoni nu au lipsit: Cătălin Botezatu, Mihai Albu, și alții…

Dacă 10% din cei prezenți ar fi și clienți ai magazinului, Cavalli și-ar scoate investiția în 3 luni. O investiție care nu e de ignorat într-o țară în care oamenii de afaceri străini nu prea mai vin. Cu 600.000 de euro, Cavalli și-a asigurat o suprafață de 150 de metri pătrați pe cea mai luxoasă arteră din București, unde femeile iubitoare de haine de calitate sau doar snoabe să vină și să-și facă poftele.

În plus, un astfel de magazin crește valoarea oricărui hotel, chiar și a unui oraș, pentru turiștii de business, așa cum are Capitala.Preţul pentru o rochie Roberto Cavalli începe de la 2.000 de lei şi poate ajunge până la 55.000 de lei.

Magazinul s-a deshis încă din luna decembrie a anului trecut, dar Cavalli, ajuns la 72 de ani, a amânat ”botezul” oficial din cauza unor probleme de sănătate, normale la vârsta lui. Numai că îmbulzeala de joi s-ar putea să-i fi creat și mai multe probleme, în condițiile în care designerul a simțit că rămâne fără aer în propriul magazin. De precizat că la eveniment au fost prezente aproximativ 500 de persoane.

Noroc cu designerul autohton Cătălin Botezatu, extrem de prezent pe tot parcursul serii, care a atenționat gărzile de corp să-l scoată pe Cavalli la aer, dar și presa din peisaj.

Vedete la deschiderea oficială a magazinului lui Roberto Cavalli din București. Galerie Foto

Cosmina Croitoru

fotografii/Liviu Untaru