1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:05
No menu items!

Câți cetăţeni străini ar putea ieși din Gaza, în urma acordului între Israel, Hamas şi Egipt

spot_img

Oficialii americani se aşteaptă ca cel puțin 5.000 de cetăţeni străini să poată fi în cele din urmă autorizaţi să treacă din Gaza în Egipt, relatează CNN.

Un oficial american de rang înalt a afirmat chiar că numărul total al celor care vor putea trece din Gaza în Egipt ar putea fi de aproximativ 7.000 de persoane, dar oficialul a subliniat că acest număr este departe de a fi exact, situaţia pe teren fiind în continuare extrem de fluidă.

Acordul negociat de Qatar între Israel, Hamas şi Egipt, în coordonare cu SUA, care a permis străinilor din Gaza să treacă în Egipt nu face parte din niciun potenţial acord pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas, au subliniat mai multe surse pentru CNN. Aceste discuţii sunt încă în curs de desfăşurare, iar un oficial american a declarat că ar fi precaut să nu facă nicio comparaţie între cele două misiuni paralele.

În prezent, se aşteaptă ca aproximativ 500 de persoane să aştepte să fie înregistrate miercuri, dar acest număr ar putea creşte până la aproximativ 1.000 de persoane pe zi, potrivit unui oficial american de rang înalt citat de CNN, scrie news.ro.

Aproximativ 400 de cetăţeni americani plus membrii familiilor lor – aproximativ 1.000 de persoane în total – sunt blocaţi în Gaza şi încearcă să plece, a declarat marţi secretarul de stat Antony Blinken în cadrul unei audieri în Comisia pentru finanţe a Senatului. În Gaza se află alţi aproximativ 5.000 de cetăţeni din ţări terţe care doresc, de asemenea, să iasă, a mai spus Blinken.

Un prim grup de cetăţeni străini, inclusiv cetăţeni americani, au părăsit Gaza şi se află în Egipt, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matt Miller.

Potrivit unui oficial egiptean, ar fi vorba de cel puţin 361 de cetăţeni care au reuşit să treacă în Egipt.

Matt Miller a refuzat să ofere detalii cu privire la numărul cetăţenilor americani care au plecat, invocând preocupări legate de „securitatea operaţională”.

Este de aşteptat ca americanii să părăsească Gaza miercuri, iar altora li se spune să fie „pregătiţi să plece”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, aflat la bordul Air Force One.

„Câţiva americani sunt aşteptaţi să plece astăzi şi ne aşteptăm ca mai mulţi să vină în zilele următoare. Departamentul de Stat a comunicat direct cu cetăţenii americani şi cu Gaza în ultimele 24 de ore pentru a le spune să fie gata de plecare şi să aştepte instrucţiuni suplimentare”, a declarat Kirby. El a respins, pe de altă parte, sugestia că Statele Unite ar susţine o aşezare permanentă în afara Fâşiei Gaza pentru palestinieni.

Unii palestinieni cu cetăţenie americană blocaţi în Gaza au primit o notificare din partea Departamentului de Stat al SUA conform căreia plecările din enclavă „ar putea începe săptămâna aceasta”. Cel puţin trei palestiniano-americani au confirmat pentru CNN că au primit o notificare din partea Departamentului de Stat al SUA să îşi verifice e-mailul pentru instrucţiuni specifice înainte de a se îndrepta spre punctul de trecere Rafah, unde palestinienii răniţi şi unii cetăţeni străini au început să treacă în Egipt.

În e-mailul de la Departamentul de Stat se menţionează: „Cetăţenilor americani şi membrilor de familie li se vor atribui date de plecare specifice pentru a asigura o traversare ordonată. Vă rugăm să continuaţi să vă monitorizaţi în mod regulat e-mailul în următoarele 24 până la 72 de ore pentru instrucţiuni specifice pentru dvs. şi familia dvs.”.

Abood Okal, un rezident din Massachusetts care se află în prezent în Gaza, a declarat pentru CNN: „Am fost contactaţi de Departamentul de Stat şi am fost informaţi să stăm cu ochii în patru pentru instrucţiuni suplimentare privind ziua/ora plecării noastre din Gaza”.

                                                                                                       Adina Bucur Silav