-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:00
No menu items!

Câți bătrâni din azile din toată țara au fost relocați în alte centre sociale

spot_img

Peste două sute de bătrâni de la azile din toată țara au fost relocați în centre sociale după controalele care au avut loc în această săptămână. Unii dintre acesștia au avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că au fost internați în spitale.

Ministerul Sănătății a anunțat că 216 de persoane de la azile de stat sau private, controlate de autorități, au fost relocate în urma verificărilor făcute de autorități.

„Dintr-un număr de 216 persoane relocate din centrele sociale destinate persoanelor cu dizabilități din județele Constanța, Dolj, Gorj, Maramureș, Neamț, Satu-Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vrancea, 76 de persoane au necesitat internare iar restul, evaluare și urmărire medicală în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor județene”, a transmis ministerul Sănătății.

De asemeena, reprezentanții MS au mai anunțat că fac verificările de specialitate în toate centrele sociale, astfel încât persoanele rezidente să beneficieze de asistență medicală de continuitate.

E. Stan