-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:58
No menu items!

Câți bani va încasa selecționata de fotbal a României în urma participării la EURO 2016

spot_img

Selecționata de fotbal a României va încasa cel puțin 8 milioane de euro în urma participării la turneul final al Campionatului European de fotbal din vara acestui an, unde va evolua în Grupa A, alături de Franța, Elveția și Albania.

Aceasta este suma minimă garantată de UEFA fiecăreia dintre cele 24 de echipe participante, sumă care ar putea crește însă în funcție de performanțele obținute pe parcursul competiției. Astfel, fiecare victorie în faza grupelor va fi recompensată cu un milion de euro, în timp ce un rezultat de egalitate va aduce 500.000 de euro.

Formațiile care vor reuși calificarea în optimile de finală urmează să încaseze câte 1,5 milioane euro, în timp ce accederea în sferturile de finală va fi răsplătită cu 2,5 milioane euro.

Pentru calificarea în semifinale, recompensa crește la 4 milioane euro, în timp ce o prezență în finală asigură 5 milioane euro învinsei și 8 milioane euro câștigătoare trofeului, pe 10 iulie, la Paris.

Cele 24 de reprezentativei calificate urmează să prezinte listele definitive cu cei 23 de jucători, între care trei portari obligatoriu, cel mai târziu pe 1 iunie, cu zece zile înaintea partidei inaugurale de la EURO 2016, programată pe Stade de France între selecționatele Franței și României.

După aceea, se vor putea face modificări în loturi până în ziua primului meci al fiecărei echipe, însă numai în cazul unor accidentări certificate de Comisia medicală a UEFA.

Selecționatele participante sunt obligate să se prezinte la cartierele lor generale din Franța cu minimum cinci zile înaintea primului lor meci. De asemenea, prezența în orașul care va găzdui meciurile este obligatorie cu cel puțin 24 de ore înaintea fluierului de start, iar cazarea se va putea face la cel mult 60 km de stadion pe care se va disputa respectivul joc.

Conform regulamentului forului continental, în luna premergătoare EURO 2016, selecționatele vor putea disputa un singur amical împotriva uneia dintre celelalte 23 de echipe calificate, însă nu din aceeași grupă de la turneul final. De asemenea, începând din luna martie, doar naționala „cocoșului galic” va mai putea disputa meciuri în țara care va organiza competiția.