1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:16
No menu items!

Cătălin Predoiu, premier interimar. PNL și PSD își fac programul de Guvernare, fără UDMR

spot_img

Președintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Nicolae Ciucă și l-a desemnat pe Cătălin Predoiu premier interimar, urmând ca marți să aibă consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea noului premier. Șefii PNL și PSD s-au reunit într-o ședință de coaliție chiar la Palatul Victoria, luni după-amiază, urmând să discute, conform lui Marcel Ciolacu, noul program de guverrnare.

După ce și-a anunțat demisia din funcția de premier, Nicolae Ciucă s-a dus la Palatul Cotroceni, să i-o înmâneze personal lui Klaus Iohannis. Președintele a anunțat că premier interimar, pentru cele 2-3 zile în care se derulează procedurile de desemnare a noului prim-ministru, va fi Cătălin Predoiu, ministru al Justiției în cabinetul Ciucă și posibil viitor ministru de Interne în cabinetul Ciolacu.

Totodată, Administrația Prezidențială a anunțat că marți, 13 iunie, partidele parlamentare sunt invitate la Cotroceni, pentru consultări. La finalul acestora, Iohannis va spune cine este al nouălea premier din mandatele sale de la Cotroceni.

Nicolae Ciucă a declarat, ulterior, de la sediul PNL din Modrogan, că la ședința de coaliție de la Palatul Victoria, din această seară, se va consulta cu Marcel Ciolacu, următorul premier, cu privire la noul program de guvernare. În privința miniștrilor, atât Ciucă, dar și Ciolacu susțin public că „încă sunt negocieri”.

Întrebat explicit dacă UDMR participă sau nu la ședința coaliției, dacă formațiunea maghiară va mai face parte din viitorul Guvern, Ciucă a mai spus că negocierile sunt în curs. Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, luni, că fără ministerul Dezvoltării, formațiunea maghiară părăsește coaliția de guvernare.

M. Nedelcu