1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:15
No menu items!

Cătălin Predoiu, noul ministru de Interne, mesaj pentru polițiști: „Vreau mai mult”

spot_img

Noul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, la prezentarea efectivelor şi tehnicii structurilor MAI care vor acţiona în acest sezon estival, că sunt din ce în ce mai dese faptele de trafic de droguri şi de trafic de persoane. El a precizat că nu neagă că s-au făcut eforturi şi au fost rezultate în acest sens, dar le-a transmis poliștilor că vrea mai mult de la ei.

Cătălin Predoiu a fost prezent vineri, la Mamaia, la prezentarea efectivelor şi tehnicii structurilor MAI care vor acţiona în acest sezon estival pe litoral. El a declarat că în acest sezon estival, pe litoral, vor fi evenimente cu grad sporit de dificultate şi că nu trebuie să existe înţelegere faţă de cei care încalcă legea. 
 
“Revenind la planul de măsuri Litoral 2023, aş vrea în primul rând să mă adresez planificatorilor şi comandanţilor dumneavoastră, să le cer ceea ce sunt convins că vor face, să asigure o dispersie judicioasă a forţelor, să asigure o folosire inteligentă a dotărilor logistice atunci când trebuie, unde trebuie. Să se asigure de condiţiile dumneavoastră, de muncă şi de odihnă, de cazare şi de masă. (…) Vor fi evenimente cu un grad de dificultate sporit, mase de oameni care se deplasează dintr-un loc în altul, ceea ce înseamnă o atenţie şi o exigenţă fără excepţie, în trafic. Orice fel de abatere de la regulile de trafic, de la viteză până la condus agresiv, nu mai spun sub influenţa alcoolului sau a drogurilor trebuie drastic sancţionată, fără niciun fel de ezitare, fără niciun fel de înţelegeri. Nu există înţelegeri, înţelegere faţă de cei care încalcă legea înseamnă desconsiderarea celor care o respectă. Şi noi trebuie să avem grijă de cei care respectă legea, nu de cei care nu o respectă”, a transmis ministrul Afacerilor Interne. 
 
Predoiu a arătat că oamenii veniţi pe litoral doresc să se distreze, dar libertatea nu înseamnă încălcarea legii. 
 
“Apoi, sunt manifestări cultural-artistice, sportive, festivaluri. Ştim cu toţii oameni veniţi să se distreze şi au nevoie de libertate să se distreze. Dar în niciun caz libertatea nu înseamnă încălcarea dreptului celorlalţi sau încălcarea legii. Şi aici când veţi interveni, veţi interveni nu numai să sancţionaţi pe cel care încalcă legea, ci să-l protejaţi pe cel care o respectă şi care are dreptul să se relaxeze, să se distreze, să se simtă bine în libertate, nestingherit de cei care îi ignoră aceste drepturi”, a mai transmis Cătălin Predoiu.

 
Noul ministru al Afacerilor Interne a mai afirmat că sunt din ce în ce mai dese faptele de trafic de droguri şi de trafic de persoane.
 
“Sunt nu numai pe litoral, ci, din păcate, şi în ţară din ce în ce mai dese faptele de trafic de droguri şi de trafic de persoane. Şi mă bucur să văd aici pe cei care se adresează direct acestui flagel. Sunt priorităţi ale noastre. Am discutat cu comandanţii noştri, voi discuta în continuare şi vă asigur că nu rămânem la stadiul de discuţii. Veţi avea tot sprijinul. Ne mobilizăm şi vă rog să vă consideraţi toţi în stare de mobilizare, drogurile, traficul de persoane, în luptă directă şi, în general, cu infracţionalitatea. Nu neg, s-au făcut eforturi, nu neg, au fost rezultate. Dar revin la ideea cu care am început: vreau mai mult de la  dumneavoastră, vă cer mai mult. Am mandat să vă cer mai mult. O să cer mai mult şi de la minister. Împreună trebuie să servim cetăţeanul pe măsura drepturilor sale”, a mai spus Predoiu. 
 
Raluca Dan