1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:19
No menu items!

Câtă încredere au cetăţenii defavorizaţi în autorităţile publice

spot_img

Un studiu al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici arată că cetăţenii din grupurile vulnerabile au o încredere scăzută în serviciile administraţiei publice.

Documentul, realizat de ANFP în parteneriat cu Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21, mai relevă că două treimi dintre persoanele intervievate susțin că nu sunt, de regulă, consultate în privinţa deciziilor sau proiectelor publice.

De exemplu, au spus intervievaţii, şedințele consiliilor locale nu sunt cunoscute de către populație, dar, pe de altă parte, există şi o slabă implicare a cetățenilor în îmbunătățirea serviciilor. Cei din comunitățile marginale vor o relație mai strânsă cu instituțiile printr-un centru de informare, s-a propus inițierea unor acțiuni destinate informării, realizarea de parteneriate interinstituționale și formarea de grupe de susținere a persoanelor vulnerabile, conform sociologilor care au pus întrebările. În privința discriminării și excluziunii sociale, respondenții se simt marginalizați mai ales în obținerea unui loc de muncă.

Studiul a fost realizat prin aplicarea de chestionare pentru 1.200 de persoane, respectiv 600 de respondenți din mediul instituțional și 600 de cetățeni din cadrul comunităților locale incluse în proiect – județele Buzău, Călărași, Cluj, Dolj și Mureș.

S. M.