-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:12
No menu items!

Cât plăteşte Cotroceniul la curent şi la gaze

spot_img

În primele patru luni ale anului 2024, Administrația Prezidențială își propune să cheltuiască pentru curentul electric câte 46.424,8 euro. De asemenea, pentru primele șase luni ale anului curent, aceeași instituție este dispusă să plătească, tot lunar, câte 49.294,9 euro pe lună pentru livrarea de gaze naturale.

Ambele cifre se regăsesc în contractele atribuite în ultimele zile ale anului 2023.

Potrivit datelor publicate, în primele zile acestei luni, pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), prima achiziție făcută de Administrația Prezidențială pentru anul în curs a fost încheiată la data de 29 decembrie 2023.

Contractul are ca obiect furnizarea de energie electrică pentru Palatul Cotroceni și este un contract subsecvent la un acord-cadru încheiat de aceeași autoritate contractantă în data de 27 aprilie 2023. Administrația Prezidențială a dispus semnarea contractului cu SC Speeh Hidroelectrica SA, pentru 764.643,34 de lei fără TVA, adică pentru 909.825,7 lei cu TVA pe lună. Această sumă trebuie să acopere consumul de electricitate de la Palatul Cotroceni doar pentru patru luni, după cum rezultă din documentația de atribuire citată.

Un calcul aritmetic arată că, pentru fiecare lună, Administrația Prezidențială va plăti companiei Speeh Hidroelectrica SA câte o factură de 227.408,43 de lei cu TVA, adică de 46.424,8 euro.

Contractul a fost atribuit fără publicarea prealabilă a unei invitații de participare la o procedură concurențială de ofertare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nefiind organizată nicio licitație deschisă.

Justificarea acestui demers este aceea că „nicio ofertă și nicio ofertă-cerere de participare depusă nu au fost adecvate, dintre cele înscrise la licitația deschisă organizată de autoritatea contractantă”.

Aproape 50.000 de euro, lunar, pe gaz

Tot la data de 29 decembrie 2023, a fost atribuit un contractul subsecvent aferent acordului-cadru încheiat sub numărul SG/7325 din mai 2023, și care vizează furnizarea de gaze naturale.

Palatul Cotroceni arată, și în acest caz, că a impus drept criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate – preț, unde componenta financiară a cântărit 92% din evaluare, iar tipul de informare a cântărit restul de  procente.

Contractul a fost adjudecată de SC Electrica Furnizare SA, pentru 1.217.873,64 de lei fără TVA, respectiv pentru 1.449.296,63 de lei cu TVA inclusă. Asta înseamnă că pentru fiecare dintre cele șase luni aferente, Palatul Cotroceni plătește pentru gazele naturale câte 241.544,94 de lei cu TVA, respectiv 49.294,9 euro.

Palatul Cotroceni include:

-Imobil – corpuri clădiri administrative și anexe, împrejmuiri, instalații aferente construcțiilor, drumuri, alei, rețele, terase, gradene și alte elemente de construcții

-Construcții cu subsol parțial, parter, P + 1E, P + 2E sau P + 3E, cu structuri din beton armat monolit, structuri zidărie din BCA și construcții parțiale din lemn

-Suprafața construită (Sc)= 11.053 mp, Suprafața desfășurată (Sd) = 32.026 mp.

                                                                                                        Adina Bucur Silav