Rechizitoriul unor traficanți arabi de ţigări arată că interceptările costă 2,57 lei/minut, iar filajul, 550 de euro/zi
Șapte servicii secrete sau parchete au mecanisme de control sau de interceptări și filaje în România – SRI, DNA, DIPI, DGA, STS, SPP, DIA. Fiecare deține aparatură de interceptare – ambientală, telefonică, dar ascultarea convorbirilor nu se mai face cu ajutorul unor oameni, care ar fi transcris mii de terra de înregistrări, ci în funcție de informațiile obținute sau de cuvinte-cheie. Sursa Zilei a găsit primul document oficial care atestă costurile reale ale interceptărilor şi filajelor din dosarele penale.
În cazul în care serviciul secret are informații exacte despre anumite persoane și lucrează cu un procuror care a cerut, unui judecător, mandate pe numele acelor persoane vizate, se transcriu toate convorbirile. Polițiștii și procurorii care lucrează în caz selectează apoi ce este relevant pentru dosar.
În cazul cuvintelor-cheie, de regulă nu există mandate de interceptare emise de un judecător sau există pentru alte fapte. „A picat pe interceptări”, se spune. Un exemplu relevant ar fi Gheorghe Ștefan Pinalti, care era interceptat pentru afaceri în domeniul energiei și s-a ajuns la al doilea dosar, cu traficul de influență la CNA pentru televiziunea Giga TV.
Procesate după cuvinte-cheie, informațiile ajung și la alte servicii de informații, la Comunitatea Națională de Informații de la Cotroceni sau în note informative transmise unor instituții, ministere sau autorități din domeniul respectiv.
Potrivit legii siguranței naționale, dar și Noului Cod Penal sau legii de funcționare a DNA, prevederile dau o mare libertate de mișcare celor care interceptează convorbirile. Astfel, SRI ca serviciu secret, sesizează procurorul că are informații despre posibile fapte penale și cere acestuia să ceară de la judecător autorizație de interceptare. Numai că, la judecătorul care emite mandatul, ajung extrem de puține date, așa că acesta ia decizia de a pune sub filaj sau interceptare o persoană sau un grup de persoane doar pe baza unor presupuneri ale procurorilor sau ofițerilor de informații.
După ce a emis mandatul sau autorizația, aceasta se prelungește la cererea aceleiași instituții, adică SRI. Tot angajații SRI sunt cei care interceptează apoi suspecții, prelucrează transcrierile și le transmit procurorului. Suportul original nu ajunge niciodată la instanța care judecă, la final de anchetă penală, respectivul dosar. La dosar se regăsesc doar transcripturile prelucrate de ofițerii SRI. În cazul în care aceste transcripturi sunt contestate, există un singur expert autorizat pe voce și vorbire, expert al Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC), care spune dacă probele au fost sau nu măsluite.
Teoretic, SRI este controlat de comisia parlamentară, singura care poate întreba ce se întâmplă cu interceptările care nu ajung la procuror, cele neselectate pentru cauza penală, dacă acestea se distrug și după cât timp. Spunem teoretic pentru că SRI nu a fost obligat niciodată să dea parlamentarilor astfel de date.
Nici mandatul de interceptare dat în baza Codului de Procedură Penală nu oferă o mai mare garanție de respectare a drepturilor. Legea penală prevede câteva infracțiuni pentru care se poate cere emiterea unui mandat de către judecător, dar face trimitere la legea de funcționare a DNA, care are competențe largi.
Judecătorul nu poate prelungi acest mandat mai mult de 120 de zile, pentru aceeași persoană și pentru aceeași infracțiune. Dacă au cazuri care se prelungesc în ancheta penală, procurorii cer mandate pentru altă infracțiune, dar pentru aceeași persoană.
Procurorii de la orice parchet sunt controlați, teoretic, de CSM, prin Inspecția Judiciară, dar și angajații inspecției sunt tot procurori. Iar cazurile dovedite la CEDO sau în instanțe ca fiind abuzive din punct de vedere al intercpetrilor, nu s-au regăsit și în sancțiunile date de Inspecția judiciară pentru procurorii de caz.
Cum devii oficial ţintă
Din momentul în care un cetăţean devine suspect într-un dosar penal iar procurorul consideră că interceptarea poate oferi mai multe informaţii relevante pentru caz, în procedură mai intervin câteva instituţii. Primul este judecătorul, cel în faţa căruia poliţistul judiciarist (în cazul în care dosarul este doar supravegheat de procuror) sau procurorul însuşi, duce referatul prin care propune autorizarea tehnică. În cazul în care argumentele l-au convins, judecătorul emite autorizaţia de supraveghere tehnică. Comanda trece astfel către serviciul care o pune în executare prin intermediul SRI. Ori de câte ori este nevoie şi zilnic, la aproximativ aceeaşi oră, un ofiţer îl sună pe procurorul care are în supraveghere cazul şi îl ţine la curent cu ultimele evoluţii şi cu intenţiile „ţintei”. Astfel de „lucrători la căşti” sunt localizaţi în mai multe clădiri din Capitală, acolo unde „firul de la SRI” este considerat un terminal pentru diferitele structuri cu atribuţii în furnizarea informaţiilor. În fiecare clădire există săli cu zeci de agenţi care transpun textele convorbirilor live sau „retroactiv” din bazele de date ale companiilor de telefonie mobilă. Aceste convorbiri se regăsesc mai apoi la dosarele penale, în funcţie de relevanţa pentru caz. Procedura îi împiedică pe anchetatori să reţină la dosar detalii care ţin de viaţa privată, orice detalii intime despre inculpat sau copiii minori ai acestuia.
Desfăşurarea unui caz clasic cu ţigări de contrabandă
Rechizitoriul unor comercianţi de ţigări netimbrate arabi din Piaţa Delfinului (Bucureşti) arată cât costă de fapt interceptările. Conform unui proces-verbal care a stat la baza calculării costurilor judiciare, înregistrarea convorbirilor de telefonie mobilă se ridică la valoarea de 2,57 lei pe minut, în timp ce activităţile de verificare, supraveghere şi cercetare (filaj) au costat 550 de euro pe zi.
Este pentru prima dată când procurorul a decis să le impute contrabandiştilor recidivişti întreaga sumă cheltuită de stat pentru prinderea lor: 600.000 de lei, deşi prejudiciul calculat în dosar era de doar jumătate, 300.000 de lei. Metodele investigative se dovediseră prea costisitoare pentru procurorul care a vrut să afle şi originea mărfii de contrabandă. Cazul este de aproape trei luni în instanţă, unde contrabandiştii au contestat sechestrul instituit de procuror.
Un egiptean şi un irakian, plus soţiile lor române, au intrat în vizorul poliţiştilor şi procurorilor din sectorul 2 după ce la urechile anchetatorilor a ajuns informaţia că vând ţigări de contrabandă (produse în Ucraina şi Republica Moldova) la un chioşc din Piaţa Agroalimentară Delfinului. Se întâmpla la începutul lunii martie 2014, iar procurorul n-a vrut să rămână încă un caz de pus la catastif, aşa că a vrut să afle şi de unde se aprovizionau comercianţii. Pe baza informaţiilor unui martor acoperit, procurorul a identificat numerele de telefon ale arabilor. Primele informaţii arătau că aceştia îşi protejau afacerea, aşa că aveau două spaţii pentru depozitarea intermediară a ţigărilor şi nu aduceau decât pe bază de comandă marfa de contrabandă în magazin. Procurorul a solicitat şi un al magistrat de la judecătoria Sectorului 2 a emis autorizaţiile de supraveghere tehnică pentru trei posturi telefonice. Din interceptări a reieşit că oamenii ştiau despre ce vorbesc. „Roşii”, „ouă”, „sticksuri”, „Shawarma”, „Shawarma mică” sau „fără carne” indicau marca ţigărilor, iar cantităţile alăturate ar fi făcut invidios orice fast-food.
K.M. – Alo!
T.R – Da.. m-ai sunat?
K.M. – Vreau să îmi aduci nişte cocktail-uri.
T.R – Shawarma?
K.M. – Cocktailuri. Fără sticks-uri şi ouă. Vreau 45 de bucăţi.
T.R – Fără ouă? Nu vrei ouă?
K.M. – Ouă şi sticksuri sunt!
T.R – Să aduc sau să nu aduc?
K.M. – Nu…să nu aduci!
T.R – A… bine… bine…
K.M. – În total adu 49 de bucăţi.
Nici sms-urile prin care erau preluate comenzile la depozitul improvizat într-un apartament vis-a-vis de piaţă nu sunt mai puţin inspirate.
„Bună dimineața! Bomboane mentolate de 5 lei, pâine de 10 lei, biscuiți tigrato de 5 lei, carne roșie de 10 lei și 10 pahare mari de apă”
„Valentina te asteapta in 20 de minute. Cumparati va rog 10 lamai, 10 paini”
„Pentru copii cumpara te rog biscuiti tigrati de 5 lei”
Analizând procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice, procurorul a observat că de fiecare dată când erau lansate comenzile mai mari, furnizorul se afla pe strada Căpitan Juverdeanu nr.25, sector 2. Filajul l-a indentificat pe furnizor în persoana irakianului T.R.A, care căra dintr-o dependinţă a imobilului câte o sacoşă de rafie sau saci negri de gunoi. Abia la percheziţie s-a dovedit că arabii închiriaseră acolo o cameră cu 500 de lei pe lună, în care ţineau de-a valma peste 2.000 de cartuşe de ţigări de contrabandă – un record pentru ce capturează în mod obişnuit un poliţist sau un procuror de sector.
Cheletuielile judiciare
Procurorul contrabandișțtilor de țigări a individualizat, în rechizitoriu, prejudiciul adus statului, calculând taxele şi accizele neplătite pentru fiecare dintre inculpaţii găsiţi cu ţigări asupra lor. La asta a adăugat un calcul mediu al costurilor pe minutul de interceptare şi ziua de filaj, pe baza unui proces-verbal transmis de serviciul de operaţiuni speciale care i-a pus în executare autorizaţiile.
Cheltuieli record în dosare cu ani de supraveghere și interceptări
Procedural, autorizaţiile de interceptare sunt emise pentru 30 de zile, de câte două ori, până la începererea urmăririi penale in personam. Excepţie fac cazurile care privesc siguranţa naţională. Un astfel de caz, este vorba de cel al milionarului defunct Dinu Patriciu, s-a întors împotriva SRI. După un proces care a durat câțiva ani, instanţa supremă i-a dat dreptate lui Patriciu și a obligat SRI să-i plătească daune de 50.000 de lei pentru convorbirile telefonice interceptate, timp de un an în continuu, în perioada 2003-2004, fără mandat de la judecător.
11.790.748 de lei ar fi costat interceptarea, timp de 9 ani, a fostului judecător Stan Mustaţă
Cifrele seci redau, pentru prima dată, şi dimensiunea costurilor, până acum ascunse, din marile dosare construite pe interceptări şi filaj. Un exemplu ar fi chiar cazul fostului judecător Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, despre care avocatul Alice Drăghici susţinea că a fost interceptat şi supravegheat timp de 9 ani. Profesioniştii spun că aceste metode investigative dau rezultate pe durată lungă în dosarele care privesc infracţiuni continuate de corupţie, fiind în multe situaţii chiar singura construcţie probatorie de la dosar. De asemenea, interceptările şi filajul de calitate stau şi la baza documentării cazurilor de terorism sau trafic internaţional de droguri ori arme.
- 180.000 lei prejudiciu şi 238.000 de lei sechestru pentru asigurarea cheltuielilor de judecată (64 de zile de interceptare, mai exact, 92.160 de minute, costul de interceptare ridicându-se la 236.851 lei)
- 170.327 lei prejudiciu şi 365.667 sechestru pentru asigurarea cheltuielior de judecată (51 de zile de interceptare, mai exact 73.440 minute, costul de interceptare ridicându-se la 188.740 lei)
- 190.467 lei cheltuieli de judecată (51 de zile de interceptare, 73.440 minute, costul de interceptare ridicându-se la 188.740 lei)
- La fiecare dintre sumele considerate cheltuiala statului, procurorul a adăugat şi costul activităţilor de verificare, supraveghere şi cercetare din datele de 8.05.2014 şi 13.05.2014, estimat de specialiştii de la „operaţiuni speciale” la 1.100 de euro, echivalentul a 4.873 lei, la cursul BNR din zilele respective.
- Preţul traducătorului solicitat de fiecare dintre cei trei cetăţeni arabi a fost împărţit în mod egal – 5.180 de lei.
Cifre șoc la bilanțul CSM: creșteri de peste 250% la mandatele pe interceptări
Bilanțul instanțelor din România arată o realitate șocantă pentru 2013 – o creștere de peste 250 % a interceptărilor din competența curților de apel și cu peste 90% la judecătorii. Adică instanţele care judecă dosare fără politicieni şi membri ai Guvernului au înregistrat creşteri spectaculoase la numărul de autorizaţii pentru intercepări audio-video, în 2013, faţă de anii precedenţi. Cifrele raportului naţional pe justiţie arată că judecătorii din România au autorizat anul trecut aproape 15.000 de interceptări.
Cel mai mult au crescut interceptările autorizate de judecătorii curţilor de apel din România – 503, în 2013, faţă de 126, cu un an înainte – ceea ce semnifică şi o intensificare a anchetelor care privesc avocaţi, notari, ofiţeri de poliţie. De două ori mai multe interceptări audio-video au fost aprobate şi de Judecătorii, instanţele cele mai mici în grad, care au competenţă pe infracţiunile comune ale persoanelor fără funcţii speciale, adică infracţiuni de circulaţie, furturi, loviri şi alte violenţe. Pentru exemplificare, au fost autorizate de judecătorii, în 2013, 7.254 de interceptări audio-video, faţă de 5.701 (în 2012) şi 3.751 (în 2011). Investigaţiile în care s-au cerut autorizaţii tribunalelor au înregistrat o creştere constantă din 2011 şi până acum: 5.651 (în 2011), 6.650 (în 2012), 6.987 (în 2013). Asta în condiţiile în care a scăzut, pentru prima dată în 5 ani, numărul de dosare noi intrate pe rolul judecătoriilor şi tribunalelor.