6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:49
No menu items!

Cât mai e șpaga la medicină legală într-un spital de provincie

spot_img

Singurul medic legist din zona orașului Roman, județul Neamț, Radu Ioan Maxim, a fost prins în flagrant când lua mită 300 de lei pentru un certificat

bani ghiseu

Șeful Laboratorului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, județul Neamț, Radu Ioan Maxim a fost reținut de procurori și polițiști după o anchetă care a durat mai multe luni, timp în care s-au strâns probe pentru 8 acte de luare de mită și 5 infracțiuni de fals intelectual.

Vineri s-a organizat și un flagrant, când șeful laboratorului din Spitalul Municipal Roman a primit de la un investigator sub acoperire 300 de lei, pentru eliberarea unui certificat medico-legal în care a atestat în mod necorespunzător realităţii un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale decât cele necesare vindecării. Certificatul urma să fie depus la dosarul penal constituit ca urmare a unui accident rutier.

Anchetatorii au stabilit că în schimbul unor sume de bani, la solicitarea beneficiarilor, medicul legist a atestat, în mod nereal, în certificatele medico-legale eliberate, un număr de zile de îngrijiri medicale mai mic/mai mare decât cele necesare/efectuate în fapt, în vederea atenuării sau agravării situaţiei juridice a beneficiarului/agresorului.

Pentru ca faptele agresorilor să fie încadrate de către organele de cercetare penală și, ulterior de către unitățile de parchet sau de instanțe, în articolele prevăzute în codul penal care prevăd sancțiuni mai reduse față de faptele comise în realitate, acesta atesta în certificatele medico-legale eliberate un număr de zile de îngrijiri medicale/spitalizare mai mic decât cele necesare/efectuate în fapt.

comunicat PÎCCJ

În urma percheziţiilor efectuate în cursul zilei de astăzi la domiciliul legistului, precum şi la sediul cabinetului medical, au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri şi diverse sume de bani în lei şi valută. Medicul Radu Ioan Maxim a fost reținut și va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

S.M.